Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihaela Popa cere cinci ore de sport pe saptamina

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 1 mai 2009 ·

Senatoarea Mihaela Popa vrea ca elevii din scoala primara sa faca zilnic o ora de sport. Parlamentarul PDL i-a trimis joi o scrisoare deschisa ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, in care solicita introducerea a cinci ore de educatie fizica pe saptamina pentru elevii din invatamintul primar. Senatoarea isi argumenteaza cererea amintind de un raport adoptat de Parlamentul European in 2007 care prevede obligativitatea introducerii in programa scolara a cel putin trei ore de sport pe saptamina. "Avind in vedere faptul ca noul Tratat al Uniunii Europene -Tratatul de la Lisabona - include, pentru prima data, sportul printre domeniile prioritare ale Uniunii, si tinind cont de statisticile ingrijoratoare care plaseaza Romania pe locul 3 la nivel european in ceea ce priveste obezitatea la femei si copii si locul 4 la obezitate in rindul barbatilor, se impune de urgenta promovarea educatiei fizice si a sportului de masa", spune Mihaela Popa. Parlamentarul a adaugat ca bugetul alocat Ministerului Educatiei nu ar fi afectat de o astfel de masura, orele de educatie fizica urmind sa fie efectuate cu invatatorul de clasa. Senatoarea Mihaela Popa vrea ca elevii din scoala primara sa faca zilnic o ora de sport. Parlamentarul PDL i-a trimis joi o scrisoare deschisa ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, in care solicita introducerea a cinci ore de educatie fizica pe saptamina pentru elevii din invatamintul primar. Senatoarea isi argumenteaza cererea amintind de un raport adoptat de Parlamentul European in 2007 care prevede obligativitatea introducerii in programa scolara a cel putin trei ore de sport pe saptamina. "Avind in vedere faptul ca noul Tratat al Uniunii Europene -Tratatul de la Lisabona - include, pentru prima data, sportul printre domeniile prioritare ale Uniunii, si tinind cont de statisticile ingrijoratoare care plaseaza Romania pe locul 3 la nivel european

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Convorbirea telefonică dintre Trump şi Putin s-a încheiat după mai bine de două ore şi jumătate şi „a decurs foarte bine”, potrivit unei surse ruse citate de CNN

News.ro acum 18 minute
Convorbirea telefonică a preşedintelui Donald Trump cu preşedintele rus Vladimir Putin s-a încheiat, a declarat o persoană familiarizată cu conversaţia, citată de CNN. La scurt, şi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a confirmat pent

"Dacă vrea să evite războiul, Europa trebuie să se pregătească". Ursula von der Leyen anunță o nouă ordine mondială

Ziare.com acum 14 minute
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a schiţat marţi, 18 martie, patru priorităţi-cheie pentru apărarea europeană, avertizând că se prefigurează o nouă ordine mondială care se va instala din a doua jumătate a acestui deceniu, iar Euro

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui interimar. Ce mesaj a transmis acesta

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat marți, 18 martie 2025, decretul prin care începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de Consilier onorific al Președintelui interimar al României, avân

Victor Ponta, schimbat de la șefia comisiei de Politică Economică din Camera Deputaților, acuză PNL: „Voi combate mafiile transpartinice” / Reacția liberalilor

HotNews acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a scris marţi, pe Facebook, că pleacă de la conducerea Comisiei de Politică Economică din Camera Deputaților după ce președintele Consiliului Județean Ilfov, liberalul Hubert Thuma, „a s

Lasconi: Raportul Comisiei de la Veneţia despre comasarea alegerilor ne arată că politicienii de la putere nu pot continua să modifice regulile jocului, de pe o zi pe alta, prin ordonanţe de urgenţă

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă că raportul Comisiei de la Veneţia despre comasarea alegerilor ne arată că politicienii de la putere nu pot continua să modifice regulile jocului, de pe o zi pe alta, prin ordonanţe de urgenţă, fără a respecta p

Emanuel Gyenes aduce la „Podcast cu Prioritate” #69 by ProMotor povești din Raliul Dakar 2025

Mediafax acum o ora
Luni, 24 martie 2025, ProMotor România anunță lansarea episodului 69 din „Podcast cu Prioritate”, o emisiune care aduce în prim-plan figuri importante din lumea auto și motorsportului. Episodul va fi disponibil pe canalul de YouTube ProMotor România

Rușii îi cer lui Elon Musk să colaboreze pentru zboruri către Marte

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia vede mari perspective de colaborare cu SUA, inclusiv în sectorul spaţial, şi aşteaptă discuţii cu Elon Musk despre zboruri pe Marte, a declarat trimisul special pentru cooperare internaţională al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Reu

România rămâne țara UE cu cea mai mare rată a mortalității în accidentele rutiere

HotNews acum o ora
La nivelul UE au murit anul trecut 19.800 de oameni în accidente rutiere, iar dintre aceștia, aproximativ 1.500 au fost în România, arată statisticile publicate de Comisia Europeană. România este țara cu cea mai mare rată a mortalității pe șosele, d

Putin promite o întoarcere dificilă pentru companiile occidentale care „au trântit uşa sfidător” în faţa Rusiei

News.ro acum 3 ore
Companiile occidentale care „au trântit uşa sfidător” atunci când au părăsit Rusia nu vor avea voie să-şi răscumpere afacerile pe care le-au părăsit pentru sume mici sau să ocupe nişe pe care le-au luat deja companiile locale, a declarat marţi lider

Comisia de la Veneția critică modul în care au fost comasate alegerile de anul trecut în România

Adevarul acum 2 ore
Organul consultativ al Consiliului Europei, Comisia de la Veneția, a stabilit că revizuirea legislației electorale din România în cazul alegerilor din 2024 a fost tardivă și a subminat încrederea populației în procesul electoral.

Vremea

București
acum

mar.

1°/6°
mie.

0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/9°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

mar.

0°/6°
mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/2°
mie.

-1°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/9°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°