E mulţumit că a reuşit să împărtăşească românilor şi altor popoare tainele acestui instrument. La 74 de ani, spune convins că „sunetul ocarinei este sunetul vieţii lui”. E împăcat că a reuşit să împărtăşească românilor şi altor popoare tainele ocarinei. Tainele construirii instrumentului le-a furat de la tatăl lui, încă din copilărie. „Totul a pornit de la un incident nefericit din copilăria mea. Tatăl meu îmi cumpărase o ocarină de ceramică de la un bâlci. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu mă mai dezlipeam de ea. Cântam zi şi noapte până când, într-o zi, mi-a căzut din mână şi s-a spart. Am plâns câteva zile bune, până când tata s-a hotărât să-mi facă el una nouă. Asta nu înainte de a o lipi pe cea veche pentru a observa cum era construită”, îşi aminteşte Cosma Popescu. Aşa şi-a descoperit şi tatăl meşterului pasiunea pe care, ulterior, i-a insuflat-o fiului său.
Talentul l-a moştenit de la bunicul său, care cânta la fluier, cimpoi, clarinet şi ocarină şi a ţinut să-l transmită mai departe. „Aşa cum şi eu am învăţat de la bunicul şi tatăl meu, aşa am vrut să transmit şi eu mai departe tainele ocarinei. Cât am fost învăţător la şcoala din comuna Terpeziţa, am învăţat toţi copiii care mi-au trecut pe la clasă să cânte la ocarină. Am ţinut cursuri şi la Şcoala Populară de Artă din Craiova unde am învăţat generaţii întregi despre tainele acestui instrument”, mărturiseşte Cosma Popescu.
A participat la expoziţii
Nu s-a oprit la a învăţa copiii la clasă. Aşa că a luat calea expoziţiilor şi târgurilor populare naţionale şi internaţionale. „Am descoperit că şi străinii pot la fi cel puţin la fel de primitori ca românii. Mi-aduc aminte când am fost invitat la un astfel de târg în Germania. Dintr-o neînţelegere, am ajuns acolo cu două zile mai devreme decât trebuia şi m-am trezit singur, într-o ţară în care nu cunoşteam limba, fără
