Construit în urmă cu peste 20 de ani, Complexul Turistic „Valea lui Dinu“ se doreşte a fi un adevărat parc de distracţii pentru severineni. Complexul va deveni începând cu sezonul estival principalul punct de atracţie şi petrecere a timpului liber. Situat în cartierul Aluniş, în imediata apropiere a Săli Polivalente şi a noului cartier rezidenţial de pe aeroport, Complexul Turistic „Valea lui Dinu“ a fost construit în urmă cu peste 20 de ani, mai precis în perioada 1985 - 1987. Cu toate acestea, el nu a avut până acum absolut nimic în comun cu turismul sau cu agrementul. Mai mult, de existenţa lui s-au bucurat şi se bucură doar prostituatele şi boschetarii judeţului.
În cadrul complexului există un lac ce poate fi folosit ca ştrand, însă singura zi când acesta a funcţionat a fost în primăvara anului 2004, când Miron Mitrea a dorit să deschidă sărbătoarea Zilelor Severinului şi a făcut o plimbare cu o barcă cu motor adusă la foc automat de autorităţile din acea vreme. Încă de pe atunci se vorbea despre aducerea unor bărci şi alte ambarcaţiuni de agrement, iar despre spaţiul verde se spune că va fi completat cu alei şi băncuţe şi că va fi pigmentat, din loc în loc, cu tarabe şi chioşcuri de la care severinenii să poată cumpăra răcoritoare, bere sau mici. Până acum însă, nimic din toate acestea nu s-a realizat.
Finanţare de la Uniunea Europeană
Conform declaraţiilor primarului oraşului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, municipalitatea a întocmit un proiect în valoare de peste 40.000 de euro, bani ce vor fi canalizaţi spre studiul de fezabilitate. Se speră însă ca, în cel mai scurt timp, primăria să obţină în jur de două milioane de euro de la Uniunea Europeană în vederea transformării complexului într-unul dintre cele mai importante puncte de atracţie turistică din judeţ.
„Până când vom reuşi să atragem