Azi e miercuri si ma gandesc ca trebuie sa trec si pe la apartamentul colegei mele de serviciu, care ma rugase sa am grija de florile ei.
Se internase la spital pentru niste analize si nu stia cat urma sa lipseasca de-acasa. Si-mi facuse o lista intreaga, cu fiecare ghiveci: cum sa-l ud, cum sa le asez cu fata la soare sau intr-un loc mai ferit, dupa perdea...
Intrand prima oara in locuinta Ligiei, cand m-am indreptat direct spre balcon, deja ma impresurase subtil un miros de frunze verzi, fragede. Era un spatiu ingust, inchis cu geamuri transparente, un spatiu ce parea o mica sera aglomerata cu tot soiul de plante. Abia-abia reuseam sa-mi strecor un picior inaintea celuilalt printre ele. Imi propusesem sa le numar mai tarziu, din curiozitate. Vase de lut, de ceramica, vaze de sticla... din care se inaltau felurite tulpinite, ramuri, feluriti cactusi, aloe, un asparagus, cateva violete de Parma, doua-trei primule... (ma opresc, pentru ca habar n-am cum sa le numesc mai departe). Da, uitasem, se afla si colivia unei perechi de perusi, agatata de suportul pentru tinut rufele la uscat. In privinta lor, nu izbuteam deloc sa-i disting: care e ea si care e el. Amandoi aveau ochisorii precum niste boabe de piper si exact aceleasi culori in penaj - galben cu franturi de verzui. Amandoi aveau aceeasi voiosie in glas, aproape luandu-se la intrecere cu ciripelile vrabiilor galagioase de afara. Amandurora le placea nespus sa se balanseze pe trapez, topaiau, se mutau de pe-o stinghie pe alta stinghie, dintr-un capat opus al coliviei. Iar cand erau obositi, plictisiti unul de altul, se refugiau pe rand in culcusul lor ca o cutioara. Si mai existau cantecelele acelea vesele, care parca tasneau din inimioarele lor, pluteau prin aer si se imbinau intr-un chip uimitor cu vreo raza de soare aurie ce cobora peste ghivecele cu flori dimprejur. Purtandu-mi pasii usori, ti
