În jur de 100 de dale din beton vor fi înlocuite, până luni dimineaţă, pe pista Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Aerogara va redeveni operaţională abia miercuri dimineaţă, după ora 8.00, odată cu decolarea cursei spre Bergamo. Pista Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca s-a transformat, de ieri dimineaţă, de la ora 8.00, într-un adevărat furnicar. Zeci de utilaje şi sute de muncitori au început cursa contra-cronometru pentru finalizarea lucrărilor de reparaţie. Aproape 100 de dale de beton vor fi înlocuite, lucrările fiind efectuate, în paralel, de două firme, dar şi de angajaţi ai aeroportului.
De-a lungul întregii piste, care măsoară 2.100 de metri, muncitorii finalizaseră, până la prânz, prima parte a muncii: dalele care prezentau defecte fuseseră scoase, iar a doua echipă de muncitori se pregătea deja să toarne betonul special preparat.
Primul zbor, miercuri
După finalizarea acestei operaţiuni, va trebui aşteptat 48 de ore până când avioanele să poată să folosească pista nouă. Pe lângă lucrările la pistă, la aeroportul clujean se lucrează la „foc continuu” şi la noul terminal destinat plecărilor, care va fi inaugurat în 15 mai.
Aeroportul clujean va fi închis până miercuri, la ora 8.00. În acest timp, cursele au fost mutate pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu-Mureş.
Primul zbor care va pleca de la Cluj-Napoca după finalizarea lucrărilor va fi spre Bergamo. Avionul va decola miercuri, la ora 8.10, cu 15 minute întârziere faţă de orarul normal.
„Aglomeraţie” între 12 şi 16 mai
În perioada 12-16 mai, aeroportul clujean va prelua cursele care operează, în mod normal, de pe Aero-
portul „Transilvania” din Târgu-Mureş. Motivul pentru care aeroportul mureşean va fi închis este acelaşi ca la Cluj-Napoca, respectiv efectuarea unor lucrări de reparaţie şi întreţinere la pis