Foc in coasta raiului
Cand ajungi in Tara Fagarasului intri intr-o padure de Hristi. Nu exista raspantie nepazita de-o cruce. Nicaieri, in alta parte a Romaniei, nu vei gasi atatia Mantuitori asezati drept ocrotitori. Toate crucile poarta aceeasi icoana: Iisus patimind, chinuit si rastignit. De parca aici, credinta in Dumnezeu si suferinta au fost mereu nedespartite. Si au si fost, caci pamantul Tarii Fagarasului este un osuar ortodox, imbibat cu oase si cu sange de martiri. Multe urgii s-au abatut peste Tara Fagarasului, dar cea mai cumplita a fost in urma cu 250 de ani, cand romanilor le-a fost atacata chiar credinta lor ortodoxa. Tintita cu tunul si trecuta prin foc. Era in anul de neagra amintire 1761, cand toate manastirile din Tara Fagarasului au fost distruse de artileria generalului austriac Bukow. Ultima a fost manastirea Bucium, ascunsa pe o costisa de rai, la poale de munte. Era inca vara, si mierlele de prin brazi se uitau speriate la sirurile de soldati inarmati pana-n dinti, aratari nefiresti prin locurile acelea neintinate. Si, la fel, cu spaima de moarte trebuie sa-i fi privit si calugarii manastirii pe soldatii craiesti. Adunati in biserica, se rugau cersind mila Domnului, sperand ca icoanele din altar ii vor apara. Intre timp, soldatii inconjurasera biserica. In frunte cu batranul staret Isaia, monahii se rugau in genunchi, cu voci ca de Apocalipsa.
Fragmente din fresca murala Intepenit in uniforma lui galonata, Bukow a dat porunca tunurilor sa traga. Dar in loc sa nimereasca biserica, ghiulelele zburau aiurea prin aer, ocolind-o in chip bizar. Furios, generalul a ordonat sa se dea foc bisericii. Au ars si zidurile bisericii, si clopotele trase cu deznadejde, si nefericitii calugari, care au ales sa se mistuiasca deodata cu biserica lor, decat sa-si lepede credinta ortodoxa. Doar staretul Isaia a scapat, trecand prin flacari