Felul in care a marcat PSD 1 Mai si reactiile starnite chiar in partid de extinderea la nivel national a modelului Vanghelie reprezinta cele mai bune ilustrari ale fracturii din partid si, pana la urma, din politica romaneasca.
In toata tara aproape, PSD a facut pomana cu mici si bere. Mancarea si bautura au fost primite in baza unor bonuri la a caror impartire, cel putin in Bucuresti, s-a lasat cu imbranceli, racnete si haine rupte.
Marian Vanghelie a reusit sa-si impuna, ba chiar sa-si generalizeze, actiunea, pe care o socoteste traditionala, in pofida opozitiei initiale a lui Mircea Geoana. Presedintele PSD dorise ceva mai sobru si mai educativ, o adica o zi de munca voluntara de Ziua Muncii si nu in Bucuresti, ci la Cluj. Primarul de la 5 a avut insa castig de cauza, intr-un fel de demonstratie de forta pentru cine se mai indoia de influenta sa covarsitoare in PSD.
Doua PSD-uri antagonice
Cea mai aspra critica a venit chiar din interiorul partid, tocmai din partea unui personaj care, apropiindu-se de campania electorala pentru europarlamentare, ar fi trebuit sa fie un beneficiar al "vangheliadei" de 1 Mai. "Evenimentele precum cel de astazi din parcul Izvor nu reprezinta decat o mita sociala, miluiri oligarhice. Devenim o societate de pomanagii", a spus Adrian Severin, evident scarbit.
Replica lui Vanghelie nu a intarziat: "Avem foarte multi politicieni care mai au inca niste sechele comuniste pe creier si au senzatia ca vine Bau-Bau dupa ei daca sarbatoresc cumva o traditie internationala cum s-ar fi sarbatorit pe vremuri. Cred ca si prin PSD sunt cativa".
Mircea Geoana a incercat sa salveze situatia cat de diplomatic a putut:"Intr-o lume a valorilor incerte, in care totul e redus la crampeie de informatie usor digerabile, este vital sa nu ieftinim semnificatia zilei de 1 Mai reducand-o la o ch