Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Torţionarul „Marian“, uns pentru şefia CES

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 mai 2009 ·

Numele său real este Florian Costache, iar cel conspirativ, dat de colegii din fosta Securitate, este „Marian“. Sub acest pseudonim era cunoscut, potrivit dosarului pe care i l-a instrumentat CNSAS cu verdict de „poliţie politică“, drept unul dintre cei mai zeloşi torţionari. Citiţi şi:

Lista Membrilor CES

Torţionarul Pleşiţă, iertat de procurori

Don Berceanu, iată ce făcea Don Costel!

Imagini cu o victimă umilită de Costel Iancu

Prin anii ‘80, el a bătut un „urmărit“ atât de rău, încât însăşi Securitatea l-a dat afară şi l-a trimis în puşcărie, pe motiv de abuz în serviciu!

Dar toate aceste lucruri sunt ştiute încă din 2007, când dosarul lui „Marian“ a ieşit la lumină şi presa vremii a relatat pe larg cazul. Pe atunci, era de-a dreptul oripilant faptul că un astfel de personaj îndrăznea să candideze la funcţia de preşedinte al părţii patronale din cadrul Consiliului Economic şi Social (CES) – instituţie în care patronatele, sindicatele şi Guvernul analizează proiectele de acte normative (legi, ordonanţe, hotărâri) înainte ca acestea să fie adoptate.

Atunci, în 2007, mediul de afaceri a reuşit să blocheze înaintarea lui Florian Costache către onoranta funcţie, pentru că dosarul acestuia chiar atârna prea greu. Acum, însă, oripilant sau nu, Florian Costache este la un pas de a prelua direct înalta funcţie de preşedinte al Consiliului Economic şi Social (nu doar al părţii patronale, ci al întregii instituţii).

 Este candidatul unic al CES (numit prin vot de reprezentanţii tuturor părţilor) şi doar Parlamentul mai trebuie să-i acorde votul pentru a ieşi învingător.

Europa nu ne primeşte cu astfel de personaje!

Una dintre cele mai grave consecinţe pe care le-ar putea avea numirea lui „Marian“ este aceea că la nivelul Consiliului Economic şi Social

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°