Indiferent că este vorba despre latura fizică, psihică sau socială, un lucru este sigur: niciun complex nu este insurmontabil. Soluţiile sunt mult mai aproape decât crezi. Chiar dacă, potrivit psihologilor, nu reprezintă o boală, complexele ne pot măcina gândurile şi schimba atitudinea, întorcându-se împotriva noastră şi devenind un adevărat handicap în relaţiile cu ceilalţi.
Trăim într-o lume în care imaginea contează, fapt pentru care este normal să fii preocupat de felul în care arăţi. Totuşi, dacă atunci când te uiţi în oglindă îţi vezi numai defectele înseamnă că eşti îngrijorat de complexe fizice care, de cele mai multe ori, pot fi „inventate” de subconştientul tău.
Dacă este vorba de complexe fizice întemeiate, chirurgia estetică te poate ajuta să corectezi unele defecte, dar şi voinţa personală (de a ţine o dietă sau de a face mişcare) este importantă. Cum rămâne însă cu complexele de inferioritate sau cu cele sociale, care apar adesea din cauza lipsei de încredere în forţele proprii?
Identifică sursa!
Încearcă să descoperi de unde vin complexele: aflarea originii lor poate fi un prim pas spre acceptarea de sine. Sunt ele legate de educaţia primită în copilărie, de atitudinea rigidă a părinţilor, de glumele răutăcioase ale colegilor sau de porecla cu care te supărau copiii cu care te jucai?
Astfel de „traumatisme” emoţionale din copilărie şi din adolescenţă pot sta la baza complexelor tale de mai târziu. Raportându-le la aceste surse vei realiza că este posibil ca suferinţele tale să nu fie fondate pe defecte reale.
Unele complexe pot apărea chiar în primii ani de viaţă, mai ales după venirea pe lume a unui frate.
Pune-ţi în valoare calităţile!
Pentru a învăţa să te accepţi aşa cum eşti încearcă să fii ceva mai tolerant faţă de propria persoa