Pe măsură ce cuplurile căsătorite devin o minoritate, sociologii argumentează că cel mai bun mod de a păstra o căsnicie solidă şi sănătoasă este de a întreţine un grup de prieteni apropiaţi. Ideea că un partener poate răspunde tuturor nevoilor noastre e o invenţie recentă. În istorie, căsnicia era doar un alt mod prin care oamenii cultivau angajamentele pe termen lung.

Vecinii, familia primară şi prietenii reprezentau surse la fel de importante de suport emoţional şi practic. În prezent, oamenii aşteaptă mai mult sprijin şi mai multă intimitate de la partenerii de cuplu decât de la oricine altcineva, punând o presiune mai mare pe instituţia căsătoriei.

Când relaţia unui cuplu este puternică, o căsătorie o poate împlini. Adesea, însă, partenerii împovărează căsnicia, dorind ca fiecare să satisfacă celuilalt toate nevoile.

Când mariajul se clatină, partenerii descoperă că au puţine alte surse de sprijin emoţional sau că acestea lipsesc cu desăvârşire. Bărbaţii, în special, sunt foarte vulnerabili după divorţ, pentru că au tendinţa să investească mai puţin în legăturile sociale în afara căsătoriei.

Dar şi femeile cad pradă fanteziei că, odată ce şi-au găsit sufletul pereche, se pot retrage pe insula izolată a extazului marital. Până şi cuplurile cele mai stabile au nevoie să găsească sprijin şi compensaţii emoţionale la alte persoane.

Când nu procedează aşa, se trezesc la un moment dat că au mai puţin să-şi ofere, consideră Joshua Coleman, terapeut şi autor al lucrării „Refacerea Căsătoriei”. Adesea, căsnicia se frânge sub greutatea aşteptărilor partenerilor.

Marea fericire

Timp de aproape 20 de ani, Richard Lucas, profesor la catedra de psihologie a Michigan State University, a studiat fericirea autodeclarată a peste 30.000 de persoane. Cu această ocazie, el a descoperit