De Ziua Internaţională a Muncii, Unirea Urziceni, cea mai harnică echipă din Liga I la fotbal, şi-a îmbogăţit, vineri, zestrea din clasament cu trei puncte, la finalul meciului de campionat de pe teren propriu cu Gloria Bistriţa. Sursa: Agerpres
„Furnicuţele” lui Dan Petrescu au reuşit o victorie concludentă, 3-0, rezultat care îi menţine pe ialomiţeni în lupta pentru titlu, cu şase runde rămase până la apusul stagiunii.
George Galamaz (28 de ani), care vineri a deschis scorul în jocul cu ardelenii, este căpitanul acestei surprinzătoare formaţii din Urziceni. Un lider impus de antrenorul Dan Petrescu, dar recunoscut de vestiar.
EVZ George, Unirea continuă să ţină steagul sus în Liga I...
George Galamz: Şi sperăm să-l ţinem sus până la final. Să vedem dacă vom face faţă competiţiei. Şi noi suntem curioşi, nerăbdători, să vedem cât putem rezista. E o provocare. Deocamdată, trăim momentul. Ştim că toţi se aşteaptă să picăm de la o etapă la alta. Acest fapt ne motivează în plus. Tocmai de-aia tragem tare, ca să nu le dăm satisfacţie contestatarilor.
„Este o şansă cu care n-o să ne mai întâlnim”
Cum aţi ajuns la acest nivel?
Prin muncă şi sacrificiu. Noi am muncit şi pe 1 Mai şi, iată, am fost recompensaţi! Am tras tare meci de meci, iar principalul artizan al ascensiunii noastre este Dan Petrescu. Sunt sigur că, dacă vom avea rezultate, nu va pleca la vară de la Unirea.
Ce-o să faceţi dacă veţi ajunge în grupele Ligii Campionilor?
Mai întâi să ajungem acolo, apoi mai vorbim. Nu uitaţi că am jucat în acest sezon cu Hamburger SV, care este ca şi calificată în finala Cupei UEFA, şi nu ne-am făcut de râs (n.r. - Unirea a remizat, 0-0, în Germania, pierzând returul cu 2-0). Îmi place această luptă din campionat. Pentru noi, titlul e o şansă cu care nu cred că o să ne mai întâlnim