Furtul tabloului „Mona Lisa”, din august 1911, nu a fost elucidat pe deplin nici până în prezent. Două noi romane de investigaţie încearcă să aducă mai multă lumină în această privinţă. Misterioasa doamnă pictată de Leonardo da Vinci în 1503 stârneşte în continuare patimi. Cutia ei de scrisori de la Luvru este plină de misive de dragoste.
Pe la începutul secolului XX, un îndrăgostit fără speranţă - probabil şi psihopat - s-a împuşcat în faţa portretului ei, disperat că nu o poate avea doar pentru el. În această privinţă, nu era de condamnat. Şi Leonardo da Vinci, cel care a pictat-o pe „Lisa Gherardini, nevasta lui Francesco del Giocondo”, nu s-a despărţit de tablou din clipa când l-a terminat. De fapt, nici nu i-a dat tuşele finale.
Chiar şi aşa, imperfectă, mulţi au vrut să o aibă numai pentru ei pe „Gioconda”. Unii au şi plătit pentru asta. Revista „Time Magazin” a făcut recenzia celor mai noi cărţi având ca subiect furtul portretului, din august 1911: „Vanished Smile: The Mysterious Theft of Mona Lisa” („Surâsul furat: Misteriosul furt al Mona Lisei”), de R.A. Scotti şi „The Crimes of Paris: A True Story of Murder, Theft, and Detection” („Crimele Parisului: O poveste adevărată despre crimă, furt şi investigaţie”), de Dorothy şi Thomas Hoobler. Autorii reanalizează mărturiile privind dispariţia tabloului şi urmăresc firul anchetei până în zilele noastre, cazul nefiind pe deplin elucidat.
În dimineaţa de 21 august 1911, înainte de deschiderea Muzeului Luvru, tabloul Mona Lisei a fost sustras fără ca paznicii să bage de seamă. Surprinzător, furtul nu a fost descoperit până a doua zi. Toată lumea a crezut că tabloul a fost mutat pentru o şedinţă foto, cum se mai întâmplase în ultimul timp. În clipa în care oficialii muzeului au fost întrebaţi când va fi adus înapoi tabloul, s-a instalat panica.
Poliţie şi mag
