Un ieşean şi-a construit o casă după modelul mormintelor faraonice şi, spune el, oricine o vizitează se binedispune. Sursa: Ionuţ Fantaziu
Ionel Sârgia, un pensionar ieşean, a reuşit să adune energiile pozitive între patru pereţi. După ce a studiat mai bine de 25 de ani efectele celebrelor construcţii funerare ale egiptenilor, în 2006 a început construcţia unei piramide la Valea Seacă, un sat de la marginea Iaşiului.
Deşi, în aparenţă, pentru un constructor ar părea o lucrare simplă de realizat, în fapt, ieşeanul spune că locuinţa sa are la bază analize ştiinţifice aprofundate şi că va studia efectele casei sale împreună cu un grup de cercetători. Piramida a început să o construiască după ce i-au apărut unele probleme de sănătate. „Am vrut să văd dacă funcţionează ceea ce s-a scris până acum”, povesteşte Ionel Sârghia despre proiectul său.
Casă „fără stres” de cutremur
Proprietarul spune că piramida sa l-a costat un pic mai mult decât o casă tradiţională. Printre calităţile locuinţei se numără faptul că are o bună izolare atât termică, cât şi fonică. „Până să hotărăsc să mă mut, am făcut mai multe teste şi am vrut să văd cum reacţionează la condiţiile meteo. Am observat, de exemplu, că în cea mai gerosasă zi de iarnă, în interiorul piramidei s-au înregistrat 8 grade Celsius, fără nicio sursă de căldură.”
Casa e rezistentă şi la cutremur. Datorită formei, în cazul unui seism, proprietarul spune că pereţii nu vor fi „stresaţi” prea mult de mişcările pământului. În interiorul piramidei, a avut grijă de fiecare detaliu şi piesă de mobilier, astfel încât să nu afecteze energia pozitivă.
Gândurile rele rămân la uşă
Odată ce te hotărăşti să intri în casă, Ionel Sârghia spune că trebuie să laşi opiniile negative afară, iar mintea să nu „zburde” alandala. Piramida nu te ajută să câştigi