De ce nu au iesit sindicalistii CFR in strada atunci cand fostul director Necolaiciuc opera, sub privirile complice ale sefilor sai, cea mai scandaloasa devalizare a vreunei institutii de stat din Romania postdecembrista, transferand aproape un miliard de euro catre buzunarele mafiei de stat? Sau cand au aflat ca 1.000 de locomotive si 23.000 de vagoane, unele dintre ele aproape noi, au fost vandute ca fier vechi? Sau cand au vazut ca vagoanele cumparate de la firme privatizate de fostii lor directori sunt platite cu preturi umflate de cinci ori? Sau cand s-a semnat contractul de 17 milioane de euro pentru starpirea buruienilor dintre sine? Sau cand institutia lor cumpara cizme de cauciuc cu un milion de lei perechea, prize cu sase milioane de lei si trandafiri de un milion de euro?

De ce nu au protestat public sindicalistii din Educatie cand ministerul lor a incheiat un controversat contract de 200 milioane de euro pentru achizitionarea de software?

De ce nu au intrerupt lucrul angajatii din sistemul juridic cand au aflat de la Curtea de Conturi ca renovarea Palatului de Justitie ascunde posibile fraude de zeci de milioane de euro?

Aceste intrebari sunt cat se poate de relevante astazi, cand ne pregatim pentru o serie de proteste sindicale majore. Salariile mici pe care le primesc majoritatea angajatilor statului sunt explicate si prin afacerile de coruptie, precum cele descrise mai sus, care au secatuit sistematic bugetele institutiilor. Atunci cand Guvernul isi intorcea buzunarele pe dos, spunandu-le ca nu are de unde sa scoata bani, sindicalistii trebuiau sa arate cu degetul exact catre aceste afaceri oneroase. Cu miliardele de euro devalizate la dispozitie, Romania nu ar fi fost la coada Europei in ceea ce priveste salariile. Cu ministri si directori hoti trimisi la puscarie, tara ar fi fost condusa de alt fel de oameni decat