Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu-Geoană, prima confruntare cu faţa la popor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 mai 2009 ·

Ieşit la prima confruntare directă cu liderul PSD pentru simpatia mulţimii, şeful statului îl acuză pe „mogulul de presă” Sorin Ovidiu Vîntu de politizare. Sursa: Mediafax FotoSursa: Agerpres

1 /.

Intrat neoficial în campanie pentru prezidenţiale, liderul PSD Mircea Geoană s-a văzut ieri nevoit să dea piept în direct cu principalul său rival. Preşedintele Băsescu a zburat de pe litoral la Satu-Mare ca să ajungă şi el la Sâmbra Oilor din Huta Certeze, sărbătoare la care se strâng, în mod tradiţional, mii de oameni şi de la care Geoană a fost nelipsit în ultimii ani. „Eu vin în fiecare an, aşa că coincidenţa este din sensul celălalt”, şi-a revendicat însă liderul PSD dreptul primului venit.

În prima confruntare în mijlocul poporului, Băsescu şi Geoană şi-au făcut cărări diferite prin mulţime, dar au ajuns în final la un numitor comun: reţetele de criză şi elogierea electoratului.

„Mulsul” crizei la Sâmbra Oilor

Justificându-şi prezenţa „la o sărbătoare a oamenilor, nu la una politizată” prin faptul că „este duminică, este timpul nostru liber”, preşedintele nu a avut nicio reţinere să vorbească totuşi despre criză. „Am fi vrut să continuăm să trăim mai bine, dar iată că trebuie să facem faţă şi acestei încercări”, şi-a adaptat el la noile realităţi urarea electorală din 2004 - „Să trăiţi bine!”.

Băsescu s-a declarat totuşi optimist. „Am convingerea că din această criză vom ieşi cu bine. Vă asigur că voi fi alături de fiecare dintre dumneavoastră şi alături de toţi pentru ca această criză să fie trecută cu bine”, a spus el, înainte de a trece la baia de mulţime şi a le ura, inclusiv oilor, „să fie sănătoase”.

Geoană s-ar face şi senator de Oaş

Criza i-a deschis apetitul pentru discursuri şi lui Geoană. „Vremurile nu sunt uşoare, dar cred că formula magică pe care am găsit-o ai

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 1,8% în luna aprilie

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,8%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna aprilie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). „În luna aprilie 2025, preţurile producţiei

Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, în zece judeţe

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, valabilă până miercuri la prânz, în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov. Potrivi

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a zguduit coasta mediteraneeană a Turciei / Un mort şi aproape 70 de răniţi din cauza panicii - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudine 5,8 a zguduit marţi oraşul Marmaris de pe coasta mediteraneeană a Turciei, a anunţat agenţia turcă de gestionare a dezastrelor. UPDATE - Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării şi schimbărilor climatice, a anunţat că

Două persoane la spital după un accident în lanț pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, marți dimineața, pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Două persoane au fost duse la spital după un carambol în care au fost implicate trei mașini. La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul De

Nicușor Dan, întrebat despre DOSARUL anulării alegerilor din 2024: ”Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul”

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că angajarea unor specialiști care să cerceteze de ce s-au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024 nu este „prima urgență”, dar că acest lucru se va întâmpla. Șeful statului a fost întrebat dacă

Victor Ponta nu exclude întoarcerea în PSD: „Cred că există șanse atunci când PSD înțelege că trebuie să vină cu o echipă nouă de conducere”

Gandul acum 23 minute
Victor Ponta, fost președinte al PSD, a fost întrebat marți dacă vrea să reintre în partid și dacă sunt șanse pentru ca acest lucru să se concretizeze. Acesta a precizat că, în opinia sa există șanse. „Eu cred că există șanse atunci când PSD înțeleg

„Never Gonna Give You Up”, melodia din 1987 cântată de Rick Astley, a depăşit un miliard de ascultări pe Spotify

News.ro acum 48 minute
„Never Gonna Give You Up”, melodia din 1987 cântată de Rick Astley, tocmai a depăşit pragul de un miliard de ascultări pe Spotify, la 38 de ani de la lansarea sa. Cântăreţul britanic în vârstă de 59 de ani a reacţionat la această bornă simbolică înt

Radiografia sănătății orale la copii, studiu DENT ESTET 4 KIDS

Adevarul acum 21 minute
După aproape două decenii de eforturi susținute în educația orală timpurie, rezultatele încep să se vadă: frica de dentist este înlocuită tot mai des de curiozitate, iar controalele de rutină devin tot mai frecvente.

UPDATE Trafic perturbat la metrou după o posibilă tentativă de sinucidere în statia Eroii Revoluţiei/ Este vorba despre o femeie de 40 de ani, care a fost rănită uşor întrucât trenul a oprit în timp util

News.ro acum 2 ore
Circulaţia trenurilor de metrou este reorganizată în sistem pendulă între staţiile Constantin Brâncoveranu –Tineretului, marţi dimineaţă, după ce, la staţia Eroii Revoluţiei, a avut loc o tentativă de sinucidere. Poliţia Capitalei a informat că este

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

17°/32°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

29°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

15°/28°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mar.

17°/31°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°