Legea monetară a fost adoptată la 22 aprilie 1867, instituind leul ca monedă naţională, moneda divizională fiind banul. Primele monede emise au fost cele de un ban, doi bani, cinci bani şi 10 bani din bronz, bătute în Birmingham, Anglia. Un an mai târziu au fost emise primele monede româneşti de aur, având valoarea de 20 de lei, cu un tiraj simbolic, considerat de probă, de 200 de exemplare. Unele dintre acestea au fost zidite la temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite diplomaţilor români sau străini, guvernului turc şi altor capete incoronate.
La 3 martie 1870 s-a înfiinţat Monetăria Statului cu dreptul de a bate monedă. Primele monede bătute de instituţie au fost moneda de argint de un leu şi cea de aur de 20 de lei. Primele bancnote sunt biletele ipotecare emise conform legii din 12 iunie 1870, cu valori de cinci , 10, 20, 50, 100 şi 500 de lei emise de Ministerul de Finanţe, pentru a obţine fondurile necesare susţinerii financiare a Războiului de Independenţă.
La 1 aprilie 1880 s-a înfiinţat Banca Naţională a României, devenind singura instituţie abilitată pentru emiterea monedelor şi a bancnotelor. În anul 1906 s-au bătut monede de aur cu valori de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei şi 100 de lei, pentru a aniversa 40 de ani de domnie ai regenul Carol I.
Leul românesc începe să fie afectat de inflaţie odată cu Primul Război Mondial. Obligarea României la despăgubiri uriaşe în urma celui de-al Doilea Război Mondial, duce inflaţia la rate imense în special în 1947, fiind emise bancnotele cu cea mai mare valoare nominală din istoria României, 100.000 lei în 1946 şi 5.000.000 lei în 1947.
În anul 1947 are loc prima denominare a leului, un leu nou având 20.000 lei vechi. În 1952 se face o nouă reformă monetară, un leu nou valorând 20 de lei vechi. În 1966 se emit monede şi bancnote cu noua denumire a statului: Republica Socialistă
