Construcţia unei şosele ocolitoare a Făgăraşului a fost un subiect mult discutat. Şi nu de azi-de ieri, ci de 20 de anii! Din lipsa banilor, ani la rând, a rămas doar la fază de proiect. Acum însăse pare că s-au găsit fonduri, mai rămâne doar întocmirea actelor necesare, licitaţia şi începerea efectivă a lucrărilor. Ministerul Transporturilor a cuprins de curând aceste lucrări în planul de finanţări, alături de alte 14 ocolitoare din toată ţară.
Veşti bune pentru făgărăşenii care locuiesc în zonele unde maşinile de mare tonaj le fac mereu zile amare. În viitorul apropiat, vor începe lucrările la construcţia centurii de ocolire a Făgăraşului. Un prim pas important a fost făcut: realizarea studiului de fezabilitate. „Zilele trecute am primit o corespondenţă de la Ministerul Transporturilor prin care suntem informaţi că după ce s-a realizat studiul de fezabilitate, centura Făgăraşului a fost prinsă în lista de finanţare, a fost semnat contractul de finanţare şi că în perioada următoare, reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Investiţii vor veni la Făgăraş pentru a vedea traseul şi pentru a stabili documentele necesare începerii licitaţiei de execuţie. Dacă acest calendar va fi respectat, centura ar putea fi realizată în prima etapă, 2009 – 2012, alături de alte 14 şosele ocolitoare din România“, ne-a declarat Sorin Mănduc, primarul Făgăraşului.
Lucrările la şoseaua ocolitoare a Făgăraşului au început în urmă cu mulţi ani, însă nu au fost niciodată destui bani pentru finalizarea acesteia. Costurile necesare realizării şoselei ocolitoare a Făgăraşului se ridică la câteva zeci de milioane de lei.
(Mihaela BĂRGĂOANU)
Construcţia unei şosele ocolitoare a Făgăraşului a fost un subiect mult discutat. Şi nu de azi-de ieri, ci de 20 de anii! Din lipsa banilor, ani la rând, a rămas doar la fază de proiect. Acum însăse pare că s-au găsit fonduri, mai răm