Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta... Maria Dinulescu!

Publicat in Jurnalul, luni 4 mai 2009 ·

Îndrăgita actriţă ploieşteancă a împlinit de curând 28 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Când am împlinit 14 ani am plâns. Nu voiam «să mă fac mare». Voiam să rămân cu gândurile mele şi nu să mă supun unui sistem. Soluţia a fost să încerc să fac parte din sistem, cu condiţia să îmi respect instinctul şi uşurinţa de a face anumite lucruri - cu alte cuvinte, talentul", mărturisea Maria Dinulescu. Îndrăgita actriţă ploieşteancă a împlinit de curând 28 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Acum sunt în Cipru, într-o seară după ce am terminat o şedinţă foto excelentă cu fotograful meu favorit Alex Galmeanu şi o echipă foarte bună de la Viva. Am să mă întorc chiar de ziua mea. Speram să fiu copilotul unui avion, dar cred că nu o să iasă toate aşa cum vreau... Nu primesc nici viza pentru Israel în timp util, aşa că mă aşteaptă un neprevăzut! Ţinând cont că de la începutul anului am trăit numai în necunoscut, dar pe două cotinente diferite nu îmi fac mari probleme pentru viitor. Totodată îmi doresc să fac ceva special la această aniversare, dar nu cred că am să fiu cu adevărat fericită până nu îmi găsesc sufletul pereche.

MII DE SENTIMENTE

Nu ştiu care este destinul meu. Simt numai că trebuie să mă bucur de viaţă şi să iubesc ce este în jurul meu. Sunt norocoasa... unei vieţi extraordinare. Profesia mă obliga să descopăr oamenii, să fiu dependentă de informaţie şi de cultură, să inventez zilnic mii de sentimente şi să mă cunosc în profunzime. Cine nu ar vrea o astfel de viaţă? Să mai pun şi faptul că sunt apreciată încă de la începutul carierei şi tinereţii? Am o viaţă foarte frumoasă. Dacă ar fi să mă mai nasc o dată m-aş naşte bărbat şi aş deveni preot. Cred şi simt că aceasta trebuia să fie menirea mea pe pământ. Aş fi putut foarte bine să ajut oamenii să îl simtă pe Dumnezeu în viaţa lor. @

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum 48 minute
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum 32 minute
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

VIDEO Trump cere acum ţărilor NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare şi nu exclude folosirea forţei pentru a obţine Groenlanda

HotNews acum o ora
Viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, a cerut țărilor membre NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare. Demersul, care ar reprezenta mai mult decât dublarea obiectivului actual, reprezintă o nouă provocare pentru alianţa transatlantică, note

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 2 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Elena Lasconi va candida la alegerile prezidențiale. „Nu pot să fac un pas înapoi. Am fost în turul doi”

Adevarul acum 11 minute
Elena Lasconi, președinta USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale din 2024, confirmă că va participa și la scrutinul din 2025. 

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 6 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Trump spune că va schimba numele Golfului Mexic în „Golful Americii”

HotNews acum 2 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat marți că, după ce va reveni la Casa Albă, va schimba numele Golfului Mexic, situat pe coasta de sud a Statelor Unite, în „Golful Americii”, relatează AFP. „Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 5 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Ana Birchall anunţă că va candida din nou la alegerile prezidenţiale: Voi candida pentru că iubesc această ţară

Mediafax acum 2 ore
Ana Birchall anunţă că va candida şi la următoarele alegeri prezidenţiale. Sunt milioane de voci de români care cer o ţară în care să creadă. Sunt aici, le aud vocile, să le arăt că există bună-credinţă şi patriotism”, afirmă ea. Ea a obţinut 0,46%

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/10°
mie.

4°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°