În cazul în care activele uzinei nu vor fi vândute, pe 29 mai se vor organiza două licitaţii pentru vânzarea separată a bunurilor mobile şi imobile ale companiei braşovene
Lichidatorii au decis, la finele săptămânii trecute, la propunerea creditorilor, organizarea unei ultime licitaţii în care uzina Rulmentul Braşov să fie vândută ca întreg, pe 28 mai. Vasile Godâncă, reprezentantul Casei de Insolvenţă Transilvania, care face parte din consorţiul de lichidatori, împreună cu RVA Insolvency Specialists, susţine că „există interes pentru toată platforma din partea a trei sau patru investitori, dar ne-am învăţat că de la interes până la oferte este o cale foarte lungă”. În cazul în care activele uzinei nu vor fi vândute pe 28 mai, a doua zi se vor organiza două licitaţii pentru vânzarea separată a bunurilor mobile şi imobile ale companiei braşovene. Preţul de pornire este de 40.180.500 de euro.
Cel mai mare creditor al companiei Rulmentul SA Braşov, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), nu a fost de acord, însă, cu propunerea lichidatorilor societăţii, Casa de Insolvenţă Transilvania şi RVA Insolvency Specialist, de dezasamblare a anumitor bunuri imobile care aveau cereri de achiziţie, ci au aprobat doar vânzarea separată a bunurilor mobile şi imobile, a afirmat Vasile Godâncă. Acesta a spus că încă nu se poate avansa un preţ separat pentru bunurile amintite, ele urmând a fi comunicate în curând.
Lichidatorii propuseseră vânzarea separată a trei active ale companiei pentru care primiseră oferte de achiziţie din partea a două sau chiar trei companii - popicăria, o hală încă nefinalizată şi cantina societăţii. Popicăria este evaluată la preţul de 335.779 de euro, hala nefinalizată la 421.903 euro, iar cantina la 600.847 de euro. Aceasta din urmă este dorită şi de Instituţia Prefectului Braşov, care şi-ar dor