Condamnăm un trecut (acel trecut) care a avut păcatele sale – fără îndoială –, dar asta nu anulează cu nimic dreptul de a-i recunoaşte şi rolul, valorile, aroma… Patetice sunt unele vorbe, dar umane…
Dacă şi-ar pierde parfumul, dacă am uita acel parfum, am rătăci prin viaţă cu sentimentele aflate în stare de ebrietate. Nu de beţie. De ebrietate. Am fi nişte derutanţi ai prezentului, ai contemporanului derutant.
STAREA DE TINEREŢE ÎN FILMUL ROMÂNESC
Acum 20 de ani, acum mai bine de 20 de ani, aveam film românesc. El era aliatul împotriva plictisului general şi cuierul în care-şi agăţa românul speranţa de a mai vedea ceva. Altceva. Aveam pasiuni pentru filmul românesc. Din pasiunea unor oameni care lucrau pentru aceste producţii cinematografice ieşeau poveşti ce deveneau, la rândul lor, pasiunea celor care le priveau.
S-au făcut, de-a lungul timpului, câteva filme româneşti pentru tineri. Şi acele câteva filme româneşti pentru tineri au făcut istorie în domeniul lor, s-au proiectat dincolo de nişte limite, dincolo de nişte constrângeri. Şi, chiar dacă le-au fost dictate reguli, au răzbit. Au răzbit pentru că au fost rodul unor sentimente şi nu neapărat al unor deziderate mercantile.
"Liceenii", "Declaraţie de dragoste", "Extemporal la dirigenţie"... sunt câteva dintre acele filme care nu au vârstă. Care îşi au rolul lor în cinematografia română. Regizorul lor, Nicolae Corjos, a reuşit prin aceste producţii să vrăjească generaţii de tineri şi de copii. Dragostea nu moare, nu-i aşa?
"Declaraţie de dragoste" a impresionat. "Liceenii" a stârnit isterii. Amândouă au spus poveşti frumoase. "Rămân un adolescent al epocii respective", zicea Corjos, dedicat dintotdeauna literaturii româneşti interbelice, literatură din care s-a şi inspirat în maniera sa regizorală. Un "adolescent" care s-a simţit m
