Zeci de elevi de la liceele făgărăşene şi-au pierdut dreptul de a mai beneficia de ajutorul social din partea Guvernului, în cadrul programului „Bani de Liceu“. Legea în acest sens a fost modificată, adică plafonul până la care tinerii se puteau încadra pentru a primi aceşti bani a fost micşorat. Mai grav este că beneficiarii ajutorului sunt copii care provin din familii cu o situaţie financiară precară.
Dacă până acum plafonul era de 200 de lei pe membru de familie, de luna trecută, acesta a fost micşorat la 150 de lei. Automat, dosarele a zeci de elevi de la liceele făgărăşene care au beneficiat de programul guvernamental „Bani de Liceu“, nu mai sunt valabile. Numai la Grupul Şcolar „Doctor Ioan Şenchea“, peste 20 de elevi au pierdut dreptul de a mai beneficia de aceşti bani. „Foarte multe nu ştiu, dacă pot să spun, fără a fi subiectivă. Se pune problema acelor copii care provin din familii cu probleme destul de mari din punct de vedere financiar. S-a luat în calcul legea din 2004. Conform acestei legi, venitul brut pe membru de familie trebuie să fie de maxim 150 de lei. La nivel de şcoală, 21 de elevi pierd bursele. Sunt copii care au foarte mare nevoie de aceşti bani. Nu mi se pare corect să se aplice această hotărâre la jumătatea anului şcolar. Nu ştiu câţi bani se vor economisi la nivel de ţară, dar este problematic. Copii noştri provin din medii familiale cu probleme, din mediul rural, banii aceştia însemnau venirea lor la şcoală; cum îi mai putem aduce la şcoală dacă nu putem să le asigurăm aceşti bani“, ne-a declarat Ingrid Hera, responsabil în Comisia de Protecţie Socială a şcolii.
Pentru copii cu o situaţie materială dificilă, aceşti bani erau bineveniţi, întrucât compensau multe lipsuri. Acum însă, trebuie să se limiteze la bugetul pe care îl au. „Este foarte greu acum pentru că nu mai primesc nimic. Cu acei bani tot reuşeam să mai