Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piata apelor minerale a scazut cu 6%. Doar canicula mai poate aduce cresteri de consum

Publicat in Ziarul Financiar, luni 4 mai 2009 ·

Piata apelor minerale s-a redus cu 6% in volum in primele trei luni din an fata de aceeasi perioada din 2008, potrivit datelor de la Societatea Nationala a Apelor Minerale (SNAM). Producatorii insa nu-si iau gandul de la cresterile de vanzari.

Scaderea volumelor imbuteliate de la izvoarele SNAM, care reprezinta circa 90% din piata apelor minerale, arata un declin in consum, spun producatorii de profil.

In primele trei luni au fost imbuteliate aproape 250 de milioane de litri de apa minerala de la sursele SNAM. Piata a fost estimata anul trecut la 300 mil. euro si circa un miliard de litri, in stagnare fata de nivelul din 2007, principalul motiv fiind vremea nefavorabila pentru producatori. Astfel, in lipsa unor temperaturi mari in vara, cresterea consumului a franat, iar producatorii s-au vazut nevoiti sa-si ajusteze previziunile de vanzari.

In acest an, doar canicula mai poate impulsiona consumul de apa minerala, in conditiile in care romanii isi reduc bugetele pentru achizitionarea de produse de larg consum.

Micula: Niciun sector nu este ferit

"Categoric ca efectele crizei se resimt si pe piata apelor minerale, niciun sector nu este ferit. Consumatorii au mai putini bani disponibili si reduc din bugetele pentru apa", a afirmat Viorel Micula, presedintele European Drinks, producatorul apei Izvorul Minunilor. El a precizat ca volumele de apa imbuteliate de compania sa au inregistrat o crestere foarte mica, de cateva procente, in primele trei luni ale anului fata de aceeasi perioada din 2008.

"Consumul de apa minerala la nivel local s-a diminuat cu circa 5% in primul trimestru. Cauzele sunt legate de obiceiurile de consum ale consumatorilor care incep sa se schimbe. Se pare ca oamenii nu se mai duc asa des in hipermarketuri, isi fac cumparaturile mai aproape de casa, si implicit unitatea de cumparare nu mai este baxul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Consiliul Uniunii Europene sancţionează persoane şi entităţi pe care le acuză de „destabilizarea” Republicii Moldova

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul UE a anunţat marţi impunerea de sancţiuni europene împotriva a şapte persoane şi trei entităţi pe care le consideră „responsabile pentru acţiuni care urmăresc destabilizarea” democraţiei în

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°