A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, iar povestea şi povestitorul nu se termină niciodată. A fost odată ca niciodată "Povestea copilului care a salvat poveştile".
O piesă de teatru scrisă de jurnalistul şi scriitorul Ştefan Mitroi, un mare nostalgic al copilăriei, pusă în scenă de regizorul Constantin Dicu, şi prezentată publicului, săptămâna trecută, în premieră, la Teatrul "Ion Creangă".
"Povestea copilului care a slavat poveştile" a câştigat concursul de dramaturgie "100, 1.000, 1.000.000 de poveşti", anul trecut, şi prezintă tema lumii pe dos. Albei ca Zăpada, care este "neagră ca cenuşa", i-au închis piticii uşa, Ileana Cosânzeana se laudă că zmeul este soţul ei şi cu el va sta mereu, iar Frumoasa din Pădurea adormită stă într-un "crâng zăvorâtă, fără somn şi bătută de vânt". "Este o parabolă a adevărului", spune regizorul, a "valorilor şi non valorilor". Seamănă foarte mult, în ceea ce priveşte mesajul, cu "Hainele cele noi ale împăratului" (a lui Andersen). Şi aici, şi acolo, un copil este acela care vede adevărul şi minciuna şi restabileşte ordinea, rostind adevărul şi, în cazul spectacolului montat la Ion Creangă, salvează poveştile, şi odată cu ele, lumea reală.
Dacă regizorul Constantin Dicu nu se află la prima colaborare cu Teatrul Ion Creangă, despre Ştefan Mitroi se poate spune că şi-a făcut debutul, pe această scenă, cu o piesă de teatru pentru cei mici, deşi acesta a scris, până în momentul de faţă, mai multe cărţi dedicate copiilor (şi nu numai).
"Am permanent nostalgia trecutului, a copilăriei, nostalgie pe care fiecare o are, dar care se accentuează odată cu înaintarea în vârstă şi, normal, atunci când simţi că ţi-ai pierdut copilăria. Iar copilăria se pierde în momentul în care mor părinţii... Eu m-am gândit că Dumnezeu mi-a dat harul să îi pot aduce înapoi. Şi cum altfel,
