Adrian Thiess, consilierul personal al lui Sorin Oprescu, va demisiona, devenind al patrulea colaborator care il paraseste pe primarul general. Motivele deciziei sale vor fi facute publice maine, deocamdata Thiess preferand sa nu discute mai mult.
Consilierul Adrian Thiess a refuzat sa comenteze daca va face sau nu declaratii despre campania pentru alegerile administratiei Capitalei din iunie 2008, iar intrebat daca si alti consilieri personali ai primarului ar putea demisiona, Thiess a raspuns ca acest lucru este posibil, fara a indica vreun nume. In campania lui Sorin Oprescu, Adrian Thiess s-a ocupat de "sistemul relational", precum si de atragerea si administrarea fondurilor de campanie. Thiess este al patrulea consilier personal care il paraseste pe Oprescu, dupa Rose Marie Olanescu, Victor Dumitriu si George Cornel Comsa. Rose Marie Olanescu a hotarat sa plece din echipa lui Sorin Oprescu la inceputul anului, motivand lipsa acuta de comunicare si mai ales faptul ca nici una din promisiunile facute in campanie nu s-a concretizat nici macar la nivel de discutii. "Primaria Capitalei parca este inghetata, totul este mort.
In Consiliu a propus toate acele proiecte ale lui Videanu impotriva carora am luptat in campania electorala. In Consiliu propune lucrari fanteziste si care, pe buna dreptate, ii sunt respinse. Dupa ce rezolva problemele grave ale Capitalei, atunci poate veni cu fantani cantatoare sau camere video in cimitire", a declarat Marie Rose Olanescu in momentul anuntarii demisiei. In afara de cei patru care au demisionat, Oprescu l-a mai adus in primarie pe Traian Radu Negrei (57 de ani), cel care i-a consiliat si pe presedintele Emil Constantinescu, si doi avocati care l-au ajutat: Mihai Adrian Stanescu – in scandalul plagiatului – si fiul lui Antonie Iorgovan, George, care l-a aparat in cazul semnaturilor false.
Adrian Th