Mesajul a fost trimis. Multumesc!

…tineti-i pumnii legii “lui Miclea”!

Publicat in Vox Publica, luni 4 mai 2009 ·

… e buna si criza asta la ceva. Cand iti ajunge cutitul la os, funia langa par sau orice alta zicere populara va mai vine in minte, pana si ultimul egoist intelege ca a sosit timpul sa se faca ceva (vezi “lupii” inteligenti ai lui Hobbes).

Spre rusinea mea de clujean, nu l-am cunoscut pe fostul minsitru al Educatiei, Mircea Miclea, actualul presedinte al comisiei prezidentiale pentru elaborarea politicilor in educatie. Din ceea ce am aflat despre el – public sau privat - n-am reusit sa-mi formulez o “emotie” limpede. Nu stiu inca in ce “cutituta” sa-l var. Asta acum, insa, conteaza mai putin. Aici nu mai e vorba de emotii, e vorba de supravietuire. Orice proiect de lege care incearca, de bine de rau, sa smulga educatia romaneasca din marasmul in care se zbate (iertate-mi fie cliseele) are suportul meu de principiu. Sigur, detaliile se pot discuta, dar initiativa se cuvine a fi aplaudata ca atare.

Da, nepotismul trebuie sa dispara din universitati. (In USA nici macar nu poti spera sa te angajezi la aceeasi universitate la care ai terminat doctoratul, tocmai pentru a evita speculatiile). Da, universitatile se cuvin reacreditate (inclin sa cred ca mai bine de 75% n-ar trece nici macar baremul minim). Si mai cu seama, da, un plagiat se cuvine aspru pedepsit. Asa ceva in lumea “asta”, lumea universitara, e, sau ar trebui sa fie, inacceptabil. E echivalentul academic al unui cec fals. Imaginati-va o banca zicand “da, a scris un cec fals de un milion de dolari, da’ uite ce bine s-a descurcat dupa ce i-a incasat!”

Nu exista scuze. Cum NU AI VOIE sa ierti un politician care-si “cosmetizeaza” CV-ul – vezi alde Elena Basescu sau Duda), nu ai voie sa accepti un cadru universitar ( rector y compris), care si-a construit CV-ul academic prin copy-paste. NU AI VOIE – simplu ca lumina zilei. Numele se stiu. Rusinea lipseste. Reactia publicului lipseste. Geaba

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 40 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 55 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum o ora
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°