… e buna si criza asta la ceva. Cand iti ajunge cutitul la os, funia langa par sau orice alta zicere populara va mai vine in minte, pana si ultimul egoist intelege ca a sosit timpul sa se faca ceva (vezi “lupii” inteligenti ai lui Hobbes).
Spre rusinea mea de clujean, nu l-am cunoscut pe fostul minsitru al Educatiei, Mircea Miclea, actualul presedinte al comisiei prezidentiale pentru elaborarea politicilor in educatie. Din ceea ce am aflat despre el – public sau privat - n-am reusit sa-mi formulez o “emotie” limpede. Nu stiu inca in ce “cutituta” sa-l var. Asta acum, insa, conteaza mai putin. Aici nu mai e vorba de emotii, e vorba de supravietuire. Orice proiect de lege care incearca, de bine de rau, sa smulga educatia romaneasca din marasmul in care se zbate (iertate-mi fie cliseele) are suportul meu de principiu. Sigur, detaliile se pot discuta, dar initiativa se cuvine a fi aplaudata ca atare.
Da, nepotismul trebuie sa dispara din universitati. (In USA nici macar nu poti spera sa te angajezi la aceeasi universitate la care ai terminat doctoratul, tocmai pentru a evita speculatiile). Da, universitatile se cuvin reacreditate (inclin sa cred ca mai bine de 75% n-ar trece nici macar baremul minim). Si mai cu seama, da, un plagiat se cuvine aspru pedepsit. Asa ceva in lumea “asta”, lumea universitara, e, sau ar trebui sa fie, inacceptabil. E echivalentul academic al unui cec fals. Imaginati-va o banca zicand “da, a scris un cec fals de un milion de dolari, da’ uite ce bine s-a descurcat dupa ce i-a incasat!”
Nu exista scuze. Cum NU AI VOIE sa ierti un politician care-si “cosmetizeaza” CV-ul – vezi alde Elena Basescu sau Duda), nu ai voie sa accepti un cadru universitar ( rector y compris), care si-a construit CV-ul academic prin copy-paste. NU AI VOIE – simplu ca lumina zilei. Numele se stiu. Rusinea lipseste. Reactia publicului lipseste. Geaba
