Fără aglomeraţie în centrul vechi al oraşului nostru! Consilierii locali au aprobat la ultima şedinţă cum vor circula maşinile de acum înainte în Piaţa Republicii. Aici vor fi amenajate două sensuri unice, iar una dintre străzi va fi doar pentru pietoni.
În curând, în centrul vechi al oraşului vor fi amenajate două sensuri unice. Primul va fi pe direcţia Sibiu – Braşov, de la magazinul Domo, prin faţa Primăriei, până la intersecţia cu strada Mihai Viteazul. Cel de-al doilea sens va porni de la strada Constantin Popp, prin faţa fostului cinematograf Negoiu, până la intersecţia cu strada Libertăţii. „Sper că se va circula mai bine; se crează o mai bună fluidizare a traficului rutier prin introducerea a două sensuri unice în Piaţa Republicii. Pe de altă parte, vom da posibilitatea persoanelor care circulă mai mult pe jos să aibă o zonă a lor, pietonală; mă refer aici la mamele cu copii sau la persoanele vârstnice, care vor să aibă un spaţiu pietonal în centru vechi. Aceasta este o primă etapă, la a doua etapă vom trece când vom avea fonduri europene pentru reabilitarea centrului vechi al oraşului. Atunci intenţionăm să eliminăm integral circulaţia din centrul vechi“, ne-a declarat Sorin Mănduc, primarul Făgăraşului.
Vestea nu a fost pe placul făgărăşenilor care lucrează în zonă şi care merg la serviciu cu maşina. În schimb, pietonii sunt încântaţi de idee, mai ales, că centrul este de cele mai multe ori foarte aglomerat din cauza autoturismelor parcate aici. „Când m-am mutat eu în Făgăraş aici în centru era Corso, se plimbau oamenii. Ar fi bine să oprească circulaţia, că e prea aglomerat cu atâtea maşini”, „Înainte nu aveam voie în centru nici cu bicicleta. O lăsam undeva la margine şi ne plimbam pe jos. Era tare frumos. Acum nici nu ştii cum să treci printre zecile de maşini parcate aici. Ar fi bine să fie oprită circulaţia, pentru că aşa ar fi normal“