Persoanele care doresc să petreacă un sejur în satele româneşti, în perioada 3 mai - 19 iunie, pot cumpăra bilete prin programul „Vacanţe la ţară”, la preţul de 150 lei, respectiv 195 lei, în funcţie de clasificarea pensiunii. Programul, care este lansat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) din România, se află la a 13-a ediţie şi cuprinde pensiuni agroturistice din peste 30 de localităţi din ţară. Oferta se va derula pe par
Persoanele care doresc să petreacă un sejur în satele româneşti, în perioada 3 mai - 19 iunie, pot cumpăra bilete prin programul „Vacanţe la ţară”, la preţul de 150 lei, respectiv 195 lei, în funcţie de clasificarea pensiunii.
Programul, care este lansat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) din România, se află la a 13-a ediţie şi cuprinde pensiuni agroturistice din peste 30 de localităţi din ţară.
Oferta se va derula pe parcursul a şapte săptămâni şi este valabilă pentru intervalul 3 mai - 19 iunie 2009, se arată într-un comunicat ANTREC.
Cinci nopţi de cazare
Pachetele promoţionale includ cinci nopţi cazare, la preţul de 150 de lei de persoană la pensiuni de două margarete şi 195 de lei la unităţi de trei şi patru margarete.
În program s-au înscris filialele ANTREC din Braşov, Constanţa, Covasna, Gorj, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Sibiu.
SURSA: Mediafax