Generali Asigurari a decis in adunarea generala a actionarilor, la sfarsitul lui aprilie, majorarea capitalului social cu 9,4 milioane lei, pana la 129,4 milioane lei si participarea la societatea comerciala care va gestiona asigurarile obligatorii de locuinte (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale) cu 1% din capitalul social al acestuia, a anuntat luni asiguratorul.
Majorarea de capital se va face prin emiterea unui numar de 94.500.000 actiuni nominative, cu o valoare nominala de 0,1 lei.
„Intrucat compania a inregistrat rezultate financiare bune in anul 2008, majorarea de capital actuala este considerata a fi suficienta pentru indeplinirea obligatiilor legale privind solvabilitatea”, a declarat Marie Kovarova, Director General si Presedinte al Generali Asigurari.
Peste 20 de asiguratori si-au anuntat intentia de a forma societatea care sa gestioneze asigurarile obligatorii de locuinte
Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor Generali Asigurari (AGEA) a mai decis sa participe cu 1% din capitalul social necesar, la Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale.
La sfarsitul lunii aprilie, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a anuntat ca peste 20 de asiguratori si-au anuntat intentia de a participa la constituirea societatii comerciale care va gestiona activitatea de asigurari obligatorii de locuinte - PAID (Pool de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale), identitatea acestora urmand a fi aflata cel mai probabil la mijlocul lunii mai.
CSA atentiona insa ca doar comunicarea intentiei nu este suficienta pentru constituirea PAID, fiind nevoie de aprobarea actionarilor, in conditiile in care fara aceasta societate infiintata legea asigurarii obligatorii a locuintelor nu poate fi aplicata.
In Romania, Generali PPF Holding controleaza in prezent patru companii, res