Mesajul a fost trimis. Multumesc!

All you need is love? Mai gandeste-te!

Publicat in Ziare.com, luni 4 mai 2009 ·

Tu chiar crezi ca tot ce zboara se mananca? Daca ar fi atat de simplu, atunci reteta ar fi urmata de toata lumea si n-ar mai fi nevoie de psihologi si ghicitori, iar povesti precum cea a lui Romeo si a Julietei n-ar mai exista.

E drept ca exista si aceia care spun "Daca e mult de munca atunci nu merita!". Dar cei care respecta acest dicton, asteptand barbatul sau femeia perfecta, de obicei raman singuri, relateaza Times.

Din fericire, stiinta de a intretine o relatie se poate invata la orice varsta. Din pacate si din experiente trecute si nu tocmai fericite.

Pentru ca o lista cu ce sa faci intr-o relatie ca aceasta sa mearga poate fi, uneori, abstracta si greu de pus in practica, o lista cu ce sa nu faci ar putea, mai debraba, sa-si atinga scopul.

1. Nu da vina pe altcineva pentru ceea ce simti

Intr-o relatie este obligatoriu sa ne asumam responsabilitatea propriilor emotii. Si nici nu trebuie sa confundam trairile altcuiva cu propriile emotii.

Daca, de exemplu, el vine acasa si incepe sa tune si sa fulgere, incarcat negativ de la serviciu, in loc sa luam personal aceasta iesire si sa actionam in consecinta, ridicand tonul si iscand o cearta, mai bine numaram pana la 3, ne dam un pas inapoi si intrebam calmi "Esti OK?".

Nu e nevoie decat de putina empatie pentru ca o scena urata sa fie evitata. Din ostilitatea care intalneste ostilitate nu poate rezulta ceva bun.

2. Nu incerca sa-l schimbi pe cel de langa tine

Replici de genul "Daca erai mai sociabil/generos etc., relatia noastra ar fi fost minunata" nu-si au locul. In loc sa te plangi, ai putea sa-ti schimbi propriul comportament sau raspuns la atitudinea celuilalt.

Adultii explica si iau initiativa, copiii se plang. Ori, tu esti adult. Un astfel de comportament nu ti se potriveste. Cat despre schi

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 16 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°