Noapte. Ultima zi a lui aprilie. Luna se tânguie încet, furişându-se în spatele Vârfului Toaca din Ceahlău. Un loc mângâiat de Dumnezeu. Staţiunea Durău şi Izvorul Muntelui, la 20 de kilometri distanţă. Staţiuni frumoase, însă nu şi de bon ton.
Fără amenajări "tele": scaun şi cabină, însă cu o pârtie de schi, acum fără zăpadă. Staţiuni în care, dacă te ţin piciorul şi burta, eşti nevoit să iei la bocanc fălnicia munţilor. Aici nu te poţi trage în poze cu Băsescu. Singurii companioni care te bat pe umăr şi-ţi intră în cadru sunt păsările şi vântul. În rest, destul de puţini tineri amatori de ATV, de băut în maşină şi dansat în jurul focului perpelit de micii sfârâitori. Puţine piţipoance, maşini de fiţe la fel.
Mai degrabă sunt locuri în care pădurea te îmbrăţişează în tril de păsări şi te împinge spre vârf. Dacă iubeşti drumeţia şi urcatul.
Joi era pustiu, iar vineri seara au venit ceva turişti, dar puţini, alungaţi de vremea rea de acasă, pentru că în Moldova a plouat mărunt spre sfârşit de săptămână. Nici la 2 mai nu au ajuns prea mulţi. În special localnici şi turişti din localităţile apropiate, Piatra-Nemţ, Bicaz.
Unii s-au cazat la căsuţe, alţii la hotel de două stele, unde preţul a fost unul foarte bun: 70 de lei pe noapte. Au venit cu toţii să petreacă în poieniţe, că era soare şi cald, spre deosebire de restul ţării. În zilele de sărbătoare, fumurile grătarelor s-au înălţat ameninţător peste tot, chiar şi unde scria că-i interzis focul.
A fost şi un eveniment: s-a răsturnat un ATV cu doi tineri chiar lângă şosea, dând mare subiect de discuţie şi amintire despre rudele din străinătate, care au păţit, cândva, la fel. În rest, poteci pustii şi câini de pripas flămânzi pe munte şi în staţiune. Durăul este un loc unde trag cei din apropiere, nemţeni, băcăoani, ieşeni, cei mai mulţi nu prea avuţi
