În primăvara lui 1989, lumea se pregătea de ultimul "1 Mai Muncitoresc". Tot mai împovărată şi mai săracă, România se târa încet şi nesigur către un nou început. Dar, pe lângă "sărbătorile muncitoreşti", din când în când prezente ca formă de delectare impusă, oamenii simţeau nevoia mereu şi mereu să evadeze.
În teatre se monta mult şi se monta bine. Şi în provincie, şi în Bucureşti. Pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi, spre sfârşitul lui aprilie '89, avea loc premiera unui spectacol care în primul an de libertate avea să obţină un premiu UNITER... "Dom Juan" de Moliére, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi cu scenografia Adrianei Grand.
O montare grandioasă, aşa cum sunt cele mai multe dintre spectacolele lui Victor Ioan Frunză, cea de la Galaţi are o poveste specială, ca de altfel mai toate montările din acei ani, când fiecare scenă era o luptă, când nimic nu era la fel ca astăzi.
"Am folosit o traducere clandestină la vremea aceea", îşi aminteşte Victor Ioan Frunză. "Era traducerea Ninei Cassian, care era «fugită» din ţară la momentul ăla şi n-am fi putut folosi altfel textul ei. Nu exista decât traducerea lui Kiriţescu, dar era datată. Aşa că am luat traducerea Ninei Cassian care era foarte bună, dar n-am spus nimănui cine e autorul, nu am menţionat nici în caietul-program."
Era greu să realizezi un spectacol atunci, când nu se găsea mai nimic, când pentru orice trebuiau aprobări peste aprobări, când aproape totul era interzis. "Am folosit un decor care astăzi ar părea o realizare imposibilă, din cauza dificultăţilor sceno-tehnice şi a soluţiilor revoluţionare şi pentru momentul actual, nu numai pentru vremea aia.
Decorul era format dintr-o emisferă de fibră de sticlă, mare cât toată scena, cu deschiderea de zece metri şi diametrul de doisprezece metri, aşezată pe o turnantă, care ave
