Comisia Europeana (CE) a revizuit dramatic prognozele economice pentru Romania, pentru a doua oara in acest an, asteptandu-se la o contractie a PIB de 4% in 2009, fata de o crestere economica de 1,75%, cat vedea in ianuarie.
„Diminuarea ratei de crestere a venitului disponibil al gospodariilor si conditiile mai aspre de creditare vor reduce consumul populatiei, in timp ce cheltuielile guvernamentale se anticipeaza ca se vor contracta in urma unei ajustari fiscale semnificative. Contractia puternica anticipata pentru formarea bruta de capital fix va fi atenuata de majorarea investitiilor publice, in contextul in care investitiile finantate de UE sunt prevazute in bugetul actual", se arata in prognoza de primavara a CE.
Pentru anul viitor, Comisia anticipeaza o stabilizare a situatiei, respectiv o crestere economica zero. In urma franarii activitatii economice, rata somajului ar urma sa creasca la circa 8% in 2009, de la minimul record de 5% inre-gistrat anul trecut, cu o atenuare usoara, la 7,7%, in 2010, potrivit Prognozei Economice de Primavara a CE.
Cresterea somajului cu un punct procentual inseamna un plus de aproape 100.000 de someri. In conditiile in care in prezent numarul somerilor este de circa 514.000, ceea ce inseamna o rata a somajului de 5,6%, o crestere la 8% ar duce numarul total al somerilor la aproape 800.000. Comisia aminteste de asistenta financiara pe care UE intentioneaza sa o acorde Romaniei, explicand ca va fi conditionata de implementarea unui program cuprinzator de politici economice, care sa cuprinda domeniul fiscal, sectorul financiar si masuri de reforme structurale.
Prognoza privind deficitul bugetar din acest an a fost revizuita in scadere, de la 7,5% la 5,1% din PIB in conditiile reducerii cheltuielilor cu bunurile, serviciile si subventiile, limitarii cresterii pensiilor, inghetarii recrutarilor de