In Romania, asa cum s-a vazut si cu ocazia weekendului recent, cultura gratuitatii tinde sa devina o regula oficiala. Si, odata cu ea, tinde sa dispara definitiv orice forma de cultura civica participativa, obligatorie pentru o tara care aspira sa fie democratica si cu valori liberale. Este o tentatie facila, care are enorm de multe explicatii si care produce niste efecte in planul mentalitatii devastatoare pe termen mediu si lung. Ceea ce este cel mai grav este ca nimeni, pana in prezent, nu da semn ca s-ar opune sau ca ar vrea sa critice in vreun fel aceasta tendinta. Si aici nu ma refer doar la politicieni, ci si la societatea civila in ansamblu.
Democratia, asa cum este indeobste teoretizata, presupune un element fundamental: participarea cetatenilor la actul luarii deciziilor. Iar aceasta participare este un act de vointa individual, bazat pe interese proprii si pe impulsuri proprii. Sute de ani, acest impuls a fost reprimat in forta, prin diverse mijloace de limitare a participarii. Afirmarea modelului democratic s-a produs cand s-a introdus universalitatea votului, in special dupa razboaiele mondiale din secolul trecut. In Romania ultimilor ani, tendinta masurabila a fost nu aceea de a inhiba participarea civica, ci de schimbare a sensului ei. Am asistat la transformarea ei intr-un proces mercantil, pur pragmatic, legat doar de motivatii financiare.
Acest mecanism nu este folosit doar de partide in campaniile electorale. Este un instrument care a fost consacrat aproape peste tot in societatea romaneasca. Si el are o legatura directa cu gestionarea banilor publici dintotdeauna. Mecanismul este acela de a simula solidaritatea si generozitatea in momente cheie, cu costuri total netransparente si cu beneficii de imagine importante. Cata vreme se fac fapte bune, e greu sa ii critici pe autori. Iar faptul ca nimeni nu controleaza cum sunt folositi ban
