Nici nu mai ţin socoteala de câte ori s-au despărţit şi s-au împăcat. Astăzi, după 45 de ani de când s-au văzut întâia oară şi şi-au dăruit unul altuia inima, sunt tot împreună. Divorţaţi, dar împărţind aceeaşi cameră din căminul de bătrâni.

Culori vesele te întâmpină din prag. Întâi se văd posterele, aşezate simetric pe pereţii văruiţi, două deasupra patului, două vizavi. Cinci pisicuţe pitite printre flori, câţiva papagali împrăştiaţi într-o pădure tropicală înviorează şi umplu de viaţă cămăruţa căminului. În aglomeraţia obiectelor strânse şi păstrate cu tandreţe domneşte o ordine desăvârşită. Mileuri îndemânatic croşetate acoperă orice zgârietură a mobilei sărăcăcioase, iar flori artificiale umplu câte o vază pe cele mai însemnate obiecte ale încăperii: pe televizor, pe frigider, pe toaleta cu oglindă. Din loc în loc, poze îngălbenite şi ferite de vreme cu o foaie de celofan povestesc crâmpeie de viaţă.

„Aici e Erika, fata noastră, cu soţul ei“, explică Tereza fotografia, ţinând-o cu grijă de un colţ. „Acum sunt amândoi în Spania, de cinci ani... Dincolo sunt eu - eram tânără acolo şi frumoasă - cu Nicu, băiatul nostru, la Arad.. Iar aici suntem noi doi, la puţină vreme după ce ne-am mutat aici, în cămin. Împlinim 15 ani de când azilul a devenit casa noastră. Şi vreo 45 de când ne cunoaştem... O viaţă de om. Cu bucuriile şi cu tristeţile ei“.

I-a furat inima olteanul cu 34 de măsele

Ea nu împlinise 22, el abia plecase pe 27, când s-au văzut întâia oară. Drăgălaşă şi cochetă, îngrijitoarea de la creşa din Turnu, de lângă Arad, i-a luat pe loc minţile şoferului oltean, plecat în Banat să-şi răcorească gândul şi sufletul după o mare dezamăgire: un divorţ. În mai puţin de o lună, fără să-i mărturisească adevărata sa poveste - în care exista şi creştea, departe de tată, un prunc abia născut - Nicolae Tudor a luat-o de nevastă pe Te