Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Restanţele la bănci s-au triplat în ultimul an

Publicat in Adevarul, marți 5 mai 2009 ·

Dacă în martie 2008 soldul ratelor neplătite la creditele în valută la nivelul judeţului Satu Mare erau de circa 4,5 milioane de euro, în martie 2009 acestea ajung la peste 15 milioane de euro.

Restanţele către bănci ale sătmărenilor la creditele în lei au fost în luna martie de peste 19 milioane de lei, cu circa 11 milioane mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Soluţia pe care instituţiile bancare o aplică în această perioadă este rescadenţarea. Clienţii vin şi ne spun că îşi plătesc din ce în ce mai greu ratele sau, dacă sunt restanţe, îi sunăm noi şi propunem reeşalonarea acestora”, afirmă Daniel Ardelean, directorul CEC Bank Satu Mare.

Soluţia temporară

Rescadenţarea este o soluţie temporară pentru restanţieri în condiţiile în care înseamnă prelungirea corvoadei lunare de plată a ratelor chiar şi cu câteva zeci de ani. „Dacă un client nu mai poate suporta financiar plata lunară a unei rate, noi îi scădem cuantumul şi rescadenţăm creditul de la cinci la zece ani, sau chiar şi de la zece la 25 de ani. Este ceea ce se petrece în momentul de faţă pentru că mulţi clienţi cer în această perioadă rate mai mici, respectiv prelungirea perioadei de creditare. Anul trecut, reeşalonările erau cu totul întâmplătoare”, mai spune Daniel Ardelean.

Termenul de la care băncile încep procedurile de executare este de 90 de zile de întârzieri la plata ratelor. „Mizăm totuşi pe bunăvoinţa clienţilor, să găsim soluţii particulare fiecărei situaţii, pentru a nu ajunge la executare”, a declarat Adelin Ghiarfaş, director Piraeus Bank Satu Mare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Victor Ponta pentru George Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu poţi să fii PREȘEDINTE. Nu ai educaţia, pregătirea, experienţa

Gandul acum 45 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, i-a transmis duminică un mesaj liderului AUR, George Simion, contracandidatul său la alegerile din luna mai, în care arată că acesta nu este Călin Georgescu şi nu poate să fie preşedin

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Turcia Primarul Istanbulului a fost demis din funcție! A fost încarcerat la închisoarea din Marmara

Ziua Constanta acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care urmează să fie închis duminică pentru 'corupție', a fost demis din funcții, a anunțat Ministerul de Interne turc, relatează AFP. 'Ekrem Imamoglu, primarul municipalității metropolitane din Istanbul (...) a

Au început discuţiile dintre SUA şi Ucraina în Arabia Saudită: “Agenda include propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice”

News.ro acum 23 minute
Discuţiile dintre Statele Unite şi Ucraina sunt în curs de desfăşurare în capitala Arabiei Saudite, Riad, a anunţat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, potrivit CNN. „Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris U

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum o ora
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

VIDEO Steve Witkoff, emisarul lui Trump, este optimist înaintea discuţiilor pe tema războiului din Ucraina: „Simt că Putin vrea pace”

HotNews acum o ora
Trimisul special al Statelor Unite, Steve Witkoff, şi-a exprimat optimismul duminică, înaintea discuţiilor cruciale din Arabia Saudită pentru încheierea războiului din Ucraina, afirmând că îl percepe pe preşedintele rus Vladimir Putin ca fiind dorni

Vestigii din perioada dacică, vândute la un talcioc din Iași. Cele mai scumpe „exponate” ajungeau la 5 lei

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii locali de la Serviciul Intervenţii au anunţat că au găsit, duminică, în talcioc, o femeie care oferea spre vânzare, cu preţuri variind între 3 şi 5 lei bucata, vestigii arheologice din perioada dacică, despre care se presupune că sunt din

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa, joi, la Reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coalition of the willing privind securitatea în Ucraina, care va avea loc la Paris

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, va participa joi, la Reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coalition of the willing privind securitatea în Ucraina care va avea loc la Paris, Republica Franceză. Franţa a găzduit a doua reuniune pentru a dis

Papa Francisc a apărut pentru prima dată în public, duminică, de la fereastra spitalului din Roma; ulterior a fost externat

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a apărut duminică pentru prima dată la fereastra spitalului Gemelli din Roma, de când a fost internat pe 14 februarie. La scurt timp după apariţie, Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, a fost externat, însă medicii au precizat că

Formula 1: Charles Leclerc, Lewis Hamilton şi Pierre Gasly, descalificaţi de la Marele Premiu al Chinei

News.ro acum 6 ore
Piloţii Ferrari Charles Leclerc şi Lewis Hamilton, care au terminat pe locurile 5 şi, respectiv, 6 în Marele Premiu al Chinei de Formula 1 de duminică, au fost descalificaţi după sosire pentru maşini neconforme, la fel ca şi Pierre Gasly (Alpine), c

Vremea

București
acum

10°
dum.

7°/18°
lun.

8°/19°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

6°/16°
mar.

10°/18°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
mar.

11°/15°
mie.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/16°
lun.

10°/19°
mar.

8°/18°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/17°
lun.

12°/21°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°