Trecând în revistă grevele profesorilor şi planurile de boicotare a examenelor şi testelor din acest an de învăţământ, te întrebi, pe bună dreptate: oare când am mai avut parte de o asemenea mobilizare a sindicaliştilor din învăţământ şi, mai ales, de atâta consecvenţă din partea lor? Nu ne va lua multă vreme să ne amintim de perioada guvernului condus de CDR, când dascălii au fost foarte vehemenţi, obţinând, în cele din urmă, în ianuarie 2000, o mărire salarială de 80% în două tranşe. Următoarea acţiune de amploare a fost în noiembrie 2005 şi s-a încheiat cu o mărire salarială de 12%. Agitaţia din ceilalţi ani a fost fără consecinţă, dând impresia că este doar de faţadă.

Constatăm aşadar că marile acţiuni de protest ale sindicatelor din învăţământ, precum şi marile lor măriri salariale au avut loc în perioadele în care la putere se afla fie CDR, fie Alianţa D.A. În schimb, nici guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, nici cel condus de Adrian Năstase nu au fost tulburate de vreo mişcare revendicativă majoră, în ciuda faptului că niciunul nu a acordat sporuri salariale semnificative cadrelor didactice. Să creadă cine vrea în coincidenţe, dar mai întâi să ia în considerare nu numai apartenenţa la PSD a unor importanţi lideri sindicali, cum ar fi de pildă Matei Brătianu, Ion Rădoi şi Marius Petcu, ci şi faptul că PSD s-a proclamat întotdeauna aliatul sindicatelor, iar în 2004 Mircea Geoană şi-a făcut, ilegal, campanie electorală în şcoli fără ca vreun lider sindical să protesteze împotriva politizării învăţământului. Numai în cărţile cu poveşti s-ar putea spune că mişcarea sindicală din România este autonomă şi independentă faţă de politic.

Lucrurile par diferite acum, pentru că PSD se află la guvernare, iar miniştrii săi au aprobat rectificarea bugetară, care reduce cu 7% cheltuielile de personal din învăţământ şi care a declanşat ultimul val de proteste.