Autocarul roş-albaştrilor a fost atacat, astăzi, la ieşirea din Bucureşti, în apropierea localităţii Afumaţi. Sursa: Libertatea
Steliştii se deplasau la Buzău, pentru meciul cu Gloria, codaşa Ligii 1. În jurul orei 12, autocarul a staţionat în preajma complexului Doraly. Maşina a fost atacată cu pietre, un geam fiind spart. Pe marginea drumului, se aflau două microbuze, în care s-ar fi aflat suporteri dinamovişti.
Potrivit şoferului de pe autocar, atacatorul a coborât dintr-un microbuz, a luat o piatră şi a aruncat-o spre geamul maşinii.
Golanski, sub supraveghere medicală
Polonezul Pawel Golanski, anunţat ca titular pentru meciul din această seară (ora 21:00, GSPTV), are capul spart, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Militar Central. El are un traumatism cranian deschis, dar este în afara oricărui pericol, a declarat pentru RTV purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Ilfov, Cristian Grasu.
Ofiţerul de presă al clubului Steaua, Cătălin Făinişi, a fost şi el lovit de o piatră, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Şoferul autocarului a declarat că o persoană aflată pe marginea drumului a aruncat cu pietre. Iniţial, GSP anunţase că poate fi vorba de un grup de suporteri dinamovişti, care mergeau spre Galaţi, unde Dinamo are meci astăzi, cu Oţelul (ora 16:00, GSPTV).
Microbuz oprit de poliţie
17 persoane se află la sediul IPJ Ialomiţa, pentru cercetări, informează Mediafax. Ei se aflau într-un microbuz cu suporteri dinamovişti. Maşina a fost oprită pe DN2, la intrarea în Urziceni.
Incidentul poate anula meciul
Preşedintele stelist Valeriu Argăseală a declarat că jucătorii au fost şocaţi de acest act de violenţă şi nu a exclus varianta ca meciul din această seară să nu se joace.
Totuşi, după ce în locul geamului a fost lipit