Dupa aproape noua luni de la decesul lui Constantin Avadani, anchetatorii nu au aflat cine sint autorii crimei. Cei doi politisti suspectati ca l-au omorit in bataie pe barbat isi continua, nestingheriti, activitatea. Crima petrecuta in urma cu aproape noua luni in comuna Poienari se dovedeste a fi o piatra de moara atirnata la gitul anchetatorilor politiei Neamt, dar si a procurorului care s-a ocupat de acest caz. Asta deoarece, la aproximativ noua luni de la decesul lui Constantin Avadani, de 49 de ani, din Poienari, politistii si procurorul care se ocupa de ancheta nu au reusit sa gaseasca vreun vinovat in acest caz. Asta in pofida faptului ca, la vremea respectiva, atit primarul comunei Poienari, cit si rude ori consateni ai victimei, i-au invinuit pe cei doi politisti din localitate de moartea lui Avadani.
Cu toate ca aceasta varianta a fost luata in seama de anchetatori, cercetarile au "amortit" la doar citeva saptamini dupa ce victima a fost bagata in mormint. Dupa zeci de audieri si cercetari, procurorul de caz nu a reusit sa adune suficiente probe care sa-i incrimineze pe politisti suspectati de uciderea in bataie a lui Constantin Avadani. Bataie mortala Controversatul caz de la Poienari a avut loc in ziua de 27 august a anului trecut, zi in care Constantin Avadani s-a luat la cearta cu niste vecini, iar acestia au chemat Politia. La fata locului au sosit agentii de politie Gabriel Petrache, ajutorul sefului de post din Poienari, si Gheorghe Tirsa, ajutorul sefului de post in comuna Oniceni. Dupa ce politistii l-au imobilizat pe Avadani, acesta a fost dus la postul de politie din comuna, loc in care, conform spuselor unora dintre sateni, a fost batut pina cind si-a pierdut cunostinta. A doua zi, Avadani a ajuns la Spitalul Roman, unde a fost supus unei interventii chirurgicale. La scurt timp dupa operatie, barbatul a decedat. Necropsia a evidentiat fap