Noul director executiv al agenţiei de publicitate îşi propune ca anul acesta să menţină cel puţin cifra de afaceri pe care a înregistrat-o anul trecut. Irina Pencea lucrează la agenţia Odyssey încă din 2003, de când s-a lansat. Ştie că anul acesta nu va fi uşor, dar este optimistă că agenţia va trece cu bine peste greutăţi. Cum ţi s-a propus să fii director executiv?
Nevoia de a avea poziţia de director executiv în Odyssey a venit dupa cinci ani de dezvoltare, în care agenţia s-a extins în diverse servicii de comunicare.
Astfel, a apărut nevoia creşterii atenţiei pe fiecare dintre ele şi nevoia unui lider operaţional care să se asigure că obiectivele strategice ale companiei sunt îndeplinite.
Care sunt obiectivele de business pe care trebuie să le atingi în următoarea perioadă?
În 2009 ne propunem să fim stabili din punct de vedere financiar, respectiv să menţinem o cifră de afaceri cel puţin egală cu cea din 2008.
Suntem însă optimişti şi credem că putem avea chiar şi zone de creştere, în special în partea de media şi de PR. Pentru noi este important să fim sănătoşi financiar şi pentru că suntem o agenţie independentă şi depindem de propriile rezultate pentru a ne dezvolta mai departe.
Ne-am propus să creştem calitatea proiectelor prin stimularea creativităţii şi a ideilor laterale în toate zonele agenţiei. Acest lucru presupune crearea unui context operaţional în care specialiştii din agenţie să poată da cele mai bune rezultate, deci o optimizare a alocării resurselor şi a proceselor.
Cum se comportă clienţii în perioada acesta?
Clientii sunt mai precauţi. Majoritatea tatonează diverse abordări în comunicare înainte de a lua o decizie. Acest lucru ridică standardele pentru toată lumea şi cred că va duce la maturizarea pieţei.
Care su