TOP. Elena Gheorghe a urcat pe locul 4 din 42 pe site-urile de pariuri. Sursa: Reuters
Elena Gheorghe, care participă cu melodia „The Balkan Girls” la concursul Eurovision, ce se va desfăşura între 12 şi 16 mai, la Moscova, a susţinut, ieri-dimineaţă, prima repetiţie a show-ului pe care-l va prezenta în competiţia europeană. România a fost cea de-a cincea ţară care a urcat pe scena enormă de pe Stadionul „Olympiyski Indoor Arena”, din cele zece programate pentru repetiţii, printre care s-au numărat Israel, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina sau Malta.
„Această primă repetiţie înseamnă primul contact al artistului cu scena, cu grafica, cu sunetul. Elena a cântat piesa de patru ori, au fost câteva mici probleme de sunet şi de amplasament pe scenă, dar care vor fi rezolvate de echipa tehnică”, a spus Liana Săndulescu, manager de proiect din partea TVR. Show-ul pe care-l vom prezenta la Mosova este deschis de Elena, care stă pe un scaun preţ de câteva secunde, ascultând ritmul tobelor din intro-ul piesei. După care piesa începe în forţă, iar artista se ridică şi dansează alături de fetele care interpretează rolul unor iele.
Turcia, marea favorită
După repetiţie, Elena, însoţită de delegaţia României, a participat la o conferinţă de presă. Îmbrăcată într-un costum naţional făcut chiar de mama ei, Mărioara Man Gheorghe, cântăreaţa a spus că, deşi tatăl ei este preot, acesta este foarte mândru de participarea ei la Eurovision. Un jurnalist norvegian a întrebat-o ce fel de băieţi preferă fetele din Balcani, iar Elena a spus că ar trebui „să aibă simţul umorului şi să aibă acel ceva”.
Spre deosebire de anii anteriori, anul acesta melodia „The Balkan Girls”, promovată pe site- urile de specialitate, se află printre pre ferinţele fanilor.
Într-un clasament parţial al pieselor preferate, fanii poziţionea