…zau, n-o fac intentionat. Dar subiectul votului mandatoriu imi ridica de fiecare data tensiunea. Si, nu stiu cum se face, dar revine periodic in discutie: penultima oara, parca, l-a adus pe agenda publica Partidul lui Voiculescu (conservatori ma sfiiesc sa le spun). Acum l-a reactivat Elena Basescu intr-un interviu pe la B1.
Las la o parte legatura (?!?) dintre un europarlamentar si obligativitatea votului (afara de cazul in care mezina presedintelui si-ar dori aceasta masura impusa la nivel european, ceea ce denota o totala lipsa de adaptare la realitate), dar ma fascineaza ideea in sine.
Prezumtia din spatele celor care sustin aceasta masura e fundamental gresita: se asuma ca votul (la care automat s-ar reduce participarea in procesul democratic) e o valoare in sine, capabil de unul singur sa “corecteze”, “democratizeze”, “responsabilizeze” si mai stiu eu ce; iar prezumtia din spatele prezumtiei e ca democratia e suma “vointelor” unui popor. Gresit de la cap la coada!
In primul rand, un vot obligatoriu e o contradictie in termeni inclusiv din punctul de vedere al asumptiei de baza: vointa, daca e vointa, e liber exprimata. A o forta (i.e., sa voiesti cu musai) e aberant. Cum va suna “trebuie sa vrei“? Sau “sa vrei sa vrei“? In al doilea rand, nu vointa ne intereseaza (sau s-ar cuveni sa ne intereseze) ci ratiunea din spatele vointei. Dupa cum zicea, pare-mi-se, Benjamin Constant, daca am lua chiar de buna ideea exprimarii “vointelor” de ce sa le interzicem copiilor, nebunilor, etc participarea la vot? Doar vointa au si ei, ba inca, de multe ori, cu asupra de masura.
Daca obligi oamenii (prin amenzi, etc) sa se prezinte la vot – e argumentul partizanilor unei asemenea masuri – vointa majoritatii va fi mai bine, mai corect reprezentata. De ce? Cu ce se imbunatateste calitatea votului cata vreme omul, in sila, voteaza doar pentru a se afla i
