* elevii lui Ionel Iuga au nevoie de victorie pentru a se menţine în cursa pentru evitarea retorgradării
Jocul de astăzi dintre cele două formaţii ale judeţului Brăila care activează în Liga a III-a are miză doar pentru gazde.
În acest final de campionat Viitorul Însurăţei se luptă cu disperare să rămână în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, iar pentru a-şi menţine şansele de realizare a obiectivului trebuie să câştige partida cu jucătorii pregătiţi de Vasile Darie.
Uşor de spus, mai greu de realizat deoarece gruparea din Însurăţei nu poate miza la acest meci pe trei titulari, Cheleş fiind suspendat o etapă pentru cumul de cartonaşe galbene, Paraschiv, are şi el de ispăşit o etapă de suspendare deoarece a fost eliminat în jocul de la Portul, iar Muşat va continua să privească meciurile de pe margine după ieşirea necontrolată din partida cu Politehnica Galaţi.
Dacă ţinem cont de faptul că pe Municipal, în tur, Viitorul a mimat fotbalul ar fi cazul ca formaţia brăileană să le întoarcă serviciul celor din Însurăţei, deoarece, în acest moment CF-ul nu mai poate spera nici la promovare şi nici nu mai poate urca în clasament.
Partida de astăzi dintre Viitorul Însurăţei şi CF Brăila va fi condusă la centru de Florin Gunciu din Ilfov, iar la cele două linii vor oficia asistenţii Gheorghe Bozieru şi Paula Bănăşeanu, ambii din Prahova. * elevii lui Ionel Iuga au nevoie de victorie pentru a se menţine în cursa pentru evitarea retorgradării
Jocul de astăzi dintre cele două formaţii ale judeţului Brăila care activează în Liga a III-a are miză doar pentru gazde.
În acest final de campionat Viitorul Însurăţei se luptă cu disperare să rămână în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, iar pentru a-şi menţine şansele de realizare a obiectivului trebuie să câştige partida cu jucătorii pregăt