Codrin Ştefănescu, unul dintre apropiaţii primarului Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a demisionat, ieri, din PC. „Motivele demisiei mele sunt menţionate într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui PC, Daniela Popa, scrisoare pe care o voi face publică în cursul zilei de mâine (n.r. - astăzi)”, a anunţat Codrin Ştefănescu.
Despărţirea acestuia de conservatori survine la câteva zile de la plecarea din partid a unui alt personaj extrem de vocal - ex-senatorul Marius Marinescu.
De altfel, cei doi au făcut front comun la ultimele alegeri locale pentru a-l sprijini pe Cristian Popescu-Piedone, însă efortul nu le-a fost răsplătit cu niciun loc eligibil la scrutinul pentru Camera Deputaţilor şi Senat din noiembrie anul trecut.
În aprilie 2007, Codrin Ştefănescu a fost îndepărtat de Dan Voiculescu din PC, după un scandal legat de un presupus puci prin care s-ar fi urmărit înlocuirea liderului suprem al conservatorilor.
Bătălia cu Geoană
Codrin Ştefănescu, venit în PC pe traseul PRM-PSD, avea de mai multă vreme o relaţie încordată cu social-democraţii, a căror tabără a părăsit-o odată cu marginalizarea lui Dan Ioan Popescu, fost ministru al Industriilor în cabinetul Năstase.
Prin urmare, alianţa conservatorilor cu PSD a fost departe de a-i crea lui Ştefănescu oportunităţi de afirmare. El a ţinut, însă, să-şi avertizeze adversarii că nu renunţă la viaţa politică şi la bătălia împotriva „guvernului Boc-Geoană”. Mai mult, Ştefănescu a precizat că, în zilele următoare, va decide asupra ofertelor politice pe care le-a primit.