Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Ovidius" Constanţa, organizează un eveniment internaţional cu tema „Sfântul Vasile cel Mare şi actualitatea teologiei capadociene".
Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 28 octombrie 2008, anul în curs a fost declarat an comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, dar şi al celorlalţi sfinţi capadocieni. Simpozionul internaţional, care debutează astăzi, va fi găzduit de Arhiepisciopia Tomisului şi va fi prezidat de Înaltpreasfinţitul Teodosie. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile şi în cadrul acestuia vor fi discutate subiecte precum instituţia monahismului în opera canonică a Sfântului Vasile cel Mare, elemente de antropologie la Sfântul Vasile cel Mare, actualitatea teologiei Sfinţilor Părinţi capadocieni şi concepţia despre virtute şi păcat la Sfântul Vasile cel Mare. Printre participanţii la simpozion se numără pr. prof. univ. dr. Reinold Gestrich, (Ulm, Germania), pr. Stephen Pimlott (Birmingham, Marea Britanie), pr. dr. Mario Querini (Centrul de Spiritualitate Franciscană şi Activitate Ecumenică „Domus Mariae" Roma), pr. prof. univ. dr. Adrian Niculcea şi arhim. conf. univ. dr. Vasile Miron, ambii de la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa.
Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Ovidius" Constanţa, organizează un eveniment internaţional cu tema „Sfântul Vasile cel Mare şi actualitatea teologiei capadociene".
Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 28 octombrie 2008, anul în curs a fost declarat an comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, dar şi al celorlalţi sfinţi capadocieni. Simpozionul internaţional, care debutează astăzi, va fi găzduit de Arhiepisciopia Tomisului şi va fi prezidat de Înaltpreasfinţitul Teodosie. Evenimentul se va desfă