Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu-Vâlcea: Parcul gării va fi înfrumuseţat de Primărie

Publicat in Adevarul, marți 5 mai 2009 ·

Zona verde nu a mai fost îngrijită de ani buni, iar accesul publicului este îngrădit.Muncipalitatea doreşte să reabiliteze spaţiul aflat în prezent în administrarea CFR şi să investească sume de bani pentru a-l integra în circuitul turistic al oraşului.

Primăria din Râmnicu Vâlcea intenţionază să preia în domeniul public al oraşului două suprafeţe adiacente Gării, pe care oficialii CFR susţin că nu le mai folosesc. Una dintre ele este şi parcul Gării, o zonă verde cu o suprafaţă de 3077 de metri pătraţi, existentă în documentele urbanistice ale oraşului. Mircia Gutău, primarul municipiului, a declarat ieri pentru AdS că executivul lucrează la un Proiect de Hotărâre de Guvern prin care cele două terenuri, să treacă din domeniul statului şi administrarea Regionalei CFR Craiova, în domeniul public al municipiului şi în administrarea directă a Consiliului Local. „Zona verde va fi reabilitată, modernizată şi se va deschide publicului. În acest moment nu a mai întreţinut nimeni acel parc şi arată ca vai de el. Dacă vom reuşi să obţinem aprobarea de la Guvern vom integra în domeniul public al oraşului şi o suprafaţă mai mare, de aproape 14.000 de metri patraţi aflată dincolo de calea ferată, la fel, nefolosită de CFR de ani buni”, mai spune primarul.

Parcare sau autogară dincolo de calea ferată

Cealaltă suprafaţă de teren pe care municipalitatea doreşte să o integreze în domeniul public al oraşului, este o zonă de 13.807 metri pătraţi aflată dincolo de calea ferată, zonă aflată de asemena în administarea CFR Craiova. „Acolo intenţionăm să amenajăm mai multe locuri de parcare, ori dacă vom găsi investitori să facem o autogară pentru că deja există semnale că acolo ar fi nevoie de un asemenea obiectiv”, a declarat ieri Mircia Gutău. Aleşii locali au aprobat zilele trecute şi o Hotărâre de Consiliu Local în acest sens, prin care se împuterniceş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 36 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 36 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum o ora
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°