Mingea este in terenul profesorilor, dupa discursul de luni al presedintelui si armistitiul incheiat intre sindicate si ministerul Educatiei.

Traian Basescu a facut ceea ce niciun presedinte al Romaniei nu a facut pana acum: si-a asumat public, intr-o declaratie oficiala de la Palatul Cotroceni, o eroare politica si anume promulgarea legii care prevedea cresterea cu 50% a lefurilor dascalilor. A fost un gest de curaj, sinucigas intr-un an electoral.

E drept, presedintele nu a dus onestitatea pana intr-acolo incat sa admita ca a fost o eroare constienta, o manevra electorala. Nimeni nu a prevazut, in toamna, dimensiunile crizei, a spus Traian Basescu. Dar criza era previzibila, dupa cum previzibil era si faptul ca ea va avea efecte grave, in acel moment, ca si acum, incalculabile.

De asemenea, se stie ca, in disperare de cauza, premierul Tariceanu i-a trimis presedintelui intreaga documentatie care ar fi trebuit sa-l impiedice sa promulge legea. Traian Basescu nu numai ca a ignorat informatiile, dar a si transformat aceasta lege intr-un subiect principal de campanie electorala.

Totusi, asumarea erorii, chiar atenuata, este, fara indoiala, un gest dificil pentru un om politic intr-un an electoral. Cu atat mai mult cu cat aceasta asumare ii si dinamiteaza unul dintre principalele sale proiecte - reforma educatiei.

La fundul sacului

Ce putea sa justifice un asemenea gest de maxima gravitate? Doar certitudinea fara fisura ca salariile nu pot fi majorate. Presedintele a recunoscut ceea ce presa stia deja - ministerul Finantelor se imprumuta deja masiv pentru plata salariilor, atat cat sunt ele.

Cu siguranta ca daca ar fi putut fi acorda o majorare de macar un procent, presedintele n-ar fi facut acest exercitiu de demascare a propriei demagogii.

Dar nu sunt bani. Este clar ca nu su