Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, marţi, după jocul cu Farul Constanţa, că rezultatul era foarte important pentru ialomiţeni şi consideră că formaţia sa a reuşit în proporţie de 99 la sută să îşi asigure un loc în cupele europene, transmite corespondentul NewsIn.
"Ştiam că va fi un meci greu, pentru că Farul avea nevoie de puncte. Ştiam că Dinamo a bătut pe Oţelul şi a fost presiunea mai mare pe noi. Băieţilor cred că le era frică şi de aceea s-au şi retras după marcarea golului. Am fost pragmatici, pentru că era important rezultatul şi nu jocul. 99 la sută suntem în cupele europene, iar cu CFR, dacă facem un egal sau câştigăm, suntem pe podium. Suntem pe un drum bun, însă nu am bătut încă o echipă de top", a spus Petrescu, care speră ca Farul Constanţa să se salveze în cele din urmă de la retrogradare.
Petrescu a afirmat că nu a văzut faza golului marcat de elevii săi, însă speră să nu fi fost ofsaid la Bilaşco, pentru că nu şi-ar dori ca formaţia sa să fi câştigat în urma unei greşeli de arbitraj. Tehnicianul a mai menţionat că cel mai bun rezultat pentru Unirea Urziceni la derby-ul dintre Steaua şi Dinamo ar fi un egal.
De cealaltă parte, antrenorul secund al Farului, Sevastian Iovănescu, a spus că rezultatul nu este cel corect, pentru că jocul a fost echilibrat şi poate constănţenii ar fi meritat un rezultat de egalitate. "Ştiam că vom avea un meci dificil, cu o echipă aflată în lupta pentru titlu. Neşansa a fost de partea noastră, nu cred că scorul e rezultatul a ceea ce am jucat noi. La ora actuală, atât se poate. Nu spun că lotul nostru nu are valoare, dar aceştia sunt jucătorii şi cu ei defilăm", a afirmat tehnicianul, care a adăugat că jucătorii constănţeni nu arată că îşi doresc să se salveze de la retrogradare: "Cu părere de rău, nu văd dorinţa de victorie. Doar câtorva pot să le spun, după acest joc, că au cara