Gala Premiilor UNITER din acest an a fost imaginea fidelă a unei aristocratice lumi teatrale româneşti decimată de un capitalism în criză şi repopulată cu indivizi a căror voce şi-a pierdut din acurateţe şi ascuţime, devenind figuranţi într-o lume culturală condamnată de intervenţionismul birocratismului politic. Mă refer aici (şi) la ciudatul dialog între Ion Caramitru preşedinte UNITER, director al Teatrului Naţional din Bucureşti, respectiv amfitrionul serii pentru a şaptesprezecea oară şi primarul general al Capitalei, dr. Sorin Oprescu. Invitat să rupă sigiliul plicului ce conţinea câştigătorul categoriei Cel mai bun regizor, onorabilul edil a trecut direct la destăinuiri, motivând participarea la Gală cu posibilitatea de a putea mulţumi în direct, în faţa unei ţări întregi, câtorva actori pe care îi operase în tinereţe. Începută la acest nivel, Ion Caramitru n-a mai îndrăznit să aducă în discuţie faptul ştiut de încă prea puţini cum că teatrele din Bucureşti nu vor mai primi în acest an bani de la Primărie pentru că toate fondurile au fost orientate pentru proiectul Pasajul Basarab.
De asemenea, cu ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional în sală, începutul discursului Marinei Constantinescu, printre altele penultimul director al Festivalului Naţional de Teatru, a făcut publicul avizat să spere că poate va avea curajul unei poziţii ferme şi curajoase în legătură cu privarea FNT, unul dintre puţinele autentice tradiţii culturale postdecembriste, de 78% din bugetul elaborat de echipa Cristinei Modreanu pentru ediţia 2009. Din păcate, după o introducere foarte diplomată şi orientată, gazda Nocturnelor de la TVR 1 a abandonat calea protestului, alocuţiunea rezultată devenind unul dintre cele mai stranii momente orale ale serii.
Gala Premiilor UNITER n-a mai fost o sărbătoare ca-n anii trecuţi, ci o manifestare bifată, scuza princi
