Închipuie-ţi că într-o zi copilul tău dispare de lângă tine. Cu mintea, cu sufletul şi cu gândurile. Se topeşte încet, într-o prăpastie căscată înlăuntrul lui. Închipuie-ţi că, într-o dimineaţă, copilul tău se trezeşte din somn şi nu te mai poate recunoaşte. Închipuie-ţi... Tu eşti acel părinte. Tu eşti acel copil. În România, aproape 30.000 de copii suferă de autism. Aşa începeam, în octombrie anul trecut, campania de presă pentru copiii autişti. Cu un exerciţiu de imaginaţie prin care puţini au fost în stare să treacă. E mai simplu să spui "Doamne fereşte!" şi să întorci spatele decât să-ţi închipui drama unui părinte care se luptă cu sărăcia şi cu nesimţirea autorităţilor statului, pentru a-şi salva copilul de la sentinţa "handicapat pe viaţă".
Ne-am lovit şi noi, ca jurnalişti, de indolenţa reprezentanţilor autorităţii. Oameni politici sau numiţi în funcţii publice pe criterii politice. Oameni fără vocaţie. Fără iniţiative personale, fără conştiinţă, "yes man"-i şi "yes woman"-e care-şi dau cuvântul şi-apoi nu-l mai au...
AU PROMIS, AU UITAT, AU PLECAT
Am bătut, în toamna trecută, la uşile lor. Eram de mână cu câte un copil autist, ca să-l vadă şi să priceapă despre ce e vorba. Ca imaginea lui, rămasă pe retina lor, să le apese apoi conştiinţa. Dacă o aveau... Am început campania pentru copiii autişti în pragul alegerilor electorale, atunci când politicienii devin vulnerabili la capitolul "imagine publică". Am crezut că, aflaţi în plină vânătoare de voturi, vor fi obligaţi să-şi ţină promisiunile în faţa electoratului. Ne-am înşelat.
Bogdan Olteanu, pe atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, promitea în noiembrie 2008 că va face demersuri pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru decontarea terapiilor comportamentale ce ajută la recuperarea copiilor autişti. La rândul lui, dr Vasile Ciurchea, pe atunci p