Locuinţele de la târg sunt mai ieftine cu 30%, terenurile cu 50%
Dezvoltatorii proiectelor rezidenţiale care participă la târguri au devenit din ce în ce mai inventivi în găsirea de soluţii pentru atragerea clienţilor în timp de criză. Special pentru târgul de la sfârşitul acestei săptămâni, Ocif Group, dezvoltatorul Vivando Unirii, a realizat o ofertă valabilă doar în această perioadă.
Cei care vor semna un contract de achiziţie pentru o locuinţă, vor primi timp de trei ani 300 de euro lunar la primirea cheilor. Practic, dezvoltatorul oferă un discount de 10.800 de euro eşalonat. Preţul mediu de vânzare este de 2.100 – 2.200 de euro pe mp plus TVA. Astfel, preţul unui apartament cu o suprafaţă totală de 80 de mp construiţi ajunge la 168.000 de euro plus TVA. Pentru o familie care deţine un avans de 25%, şi care optează pentru un credit ipotecar de 135.000 de euro pentru o perioadă de 30 de ani, rata lunară ajunge la aproximativ 840 de euro pe lună. „Nu este prima noastră participare la un târg de acest gen. Obiectivul nostru principal ca lumea să cunoască proiectul”, a declarat pentru Gândul Cristina Dănilă, director de marketing al Ocif Group. Cele 110 apartamente vor fi finalizate în toamna acestui an, din care au fost vândute 30%, de la lansarea din vara trecută. Dezvoltatorul nu are nimic de pierdut, din moment ce costurile de construcţie au scăzut sensibil în ultima perioadă.
Bonusurile târgului: mobilier, locuri de parcare şi maşini
Alţi expozanţi vin cu oferte de finanţare. Top Birotica, dezvoltatorul Champions Residence, oferă creditare pe zece ani, dacă beneficiarul achită un avans minim de 30%. Cele mai vândute locuinţe din acest proiect sunt garsonierele care au un preţ de 72.000 de euro cu tot cu TVA şi un loc de parcare, iar rata lunară depăşeşte cu puţin suma de 400 de euro. Cei care plătesc dezvoltatorului un avans de 90